RetuRo – SGR: Rată de colectare a ambalajelor de peste 81%, în septembrie

Peste 81% dintre ambalajele cu sigla "SGR" au fost returnate de către consumatori în luna septembrie, în creştere faţă de luna august, când rata de colectare a fost de 78%, arată datele centralizate, publicate vineri de RetuRo, administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare.
AGERPRES - vin, 18 oct. 2024, 11:10
RetuRo - SGR: Rată de colectare a ambalajelor de peste 81%, în septembrie

Astfel, luna trecută, consumatorii au returnat 453 de milioane de ambalaje, scrie Agerpres.

În total, 2,32 miliarde de ambalaje au fost returnate din decembrie 2023 până în septembrie 2024, iar din momentul implementării sistemului în România şi până în prezent, aproximativ 144.000 de tone de ambalaje au fost predate de RetuRO către reciclatori, asigurând reintegrarea materialelor în circuitul economic pentru fabricarea de noi ambalaje, conform principiului bottle-to-bottle.

„Rezultatele remarcabile obţinute de SGR într-un timp atât de scurt reflectă nu doar necesitatea acestui sistem, ci şi creşterea încrederii românilor, care consideră sistemul un partener în eforturile de reducere a deşeurilor şi de promovare a reciclării. Succesul implementării Sistemului de Garanţie-Returnare în România se datorează în mare măsură unui cadru legislativ solid care a facilitat mobilizarea şi cooperarea tuturor actorilor implicaţi – de la autorităţi, producători, marii retaileri şi până la mici comercianţi şi consumatori. Fără un cadru legislativ clar şi fără obligaţiile prevăzute de lege, este puţin probabil ca adoptarea acestui sistem să fi fost la fel de rapidă şi de extinsă. În egală măsură, sprijinul din partea actualului guvern, care a înţeles importanţa acestui proiect pentru viitorul sustenabilităţii în România, a fost esenţial în etapa de implementare a Sistemului de Garanţie-Returnare, prin deschiderea de a analiza şi discuta propunerile de adaptare a cadrului legislativ pentru a asigura o mai bună funcţionare a sistemului, astfel încât acesta să răspundă cât mai bine aşteptărilor şi nevoilor tuturor părţilor implicate”, a declarat, într-un comunicat de presă, Gemma Webb, CEO şi preşedinta Directoratului RetuRO.

La acest moment, RetuRo are o infrastructură extinsă, cu şapte centre regionale de numărare şi sortare deja operaţionale, situate în judeţele: Prahova (Ariceştii Rahtivani), Dolj (Almăj), Bacău (Nicolae Bălcescu), Braşov, Cluj (Bonţida), Ilfov (Otopeni) şi Timiş (Giarmata). Acestea, alături de centrele gestionate în parteneriat cu alţi operatori la nivel naţional, permit procesarea a peste peste miliarde de ambalaje pe an.

În acelaşi timp, prin extinderea infrastructurii, RetuRo a creat mai mult de 800 de locuri de muncă „verzi”.

RetuRo Sistem Garanţie Returnare S.A. este o companie non-profit, creată de un consorţiu de trei acţionari privaţi: Asociaţia Berarii României pentru Mediu (30%), Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) şi Asociaţia Retailerilor pentru Mediu (20%) şi un acţionar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (20%).

Te-ar mai putea interesa și
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin a atins recent un nou maxim istoric de 97.862 dolari, și nu arată semne de încetinire. Se pare că va ajunge la prețul de 100.000 mai devreme decât se așteptau investitorii și......
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a încheiat un parteneriat cu Dan Air şi a contractat, în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance), o ...
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun ...
Tribunalul Bucureşti obligă Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Grigore Antipa să comunice ...
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP ...