Compania metalurgică austriacă Voestalpine își reorganizează afacerile din Germania și închide o fabrică

Voestalpine AG va reorganiza locaţiile sale de componente auto din Germania, ceea ce va include şi închiderea unei unităţi, pentru a răspunde scăderii cererii şi dificultăţilor structurale, a anunţat vineri producătorul de oţel din Austria, transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - vin, 18 oct. 2024, 17:24
Compania metalurgică austriacă Voestalpine își reorganizează afacerile din Germania și închide o fabrică

Fabricile din Dettingen, Schmoelln, Schwaebisch Gmuend şi Boehmenkirch vor forma o reţea comună de producţie, fiecare unitate concentrându-se pe tehnologii de bază selectate, a informat Voestalpine.

„Scopul acestor măsuri este de a asigura pe termen lung viitorul segmentului de echipamente pentru automobile al diviziei Metal şi al celor aproximativ 2.000 de locuri de muncă din Germania”, a precizat compania, într-un comunicat.

Se va renunţa la uzina din Birkenfeld (foto), în funcţie de rezultatul negocierilor cu Consiliul angajaţilor şi cu sindicatul IG Metall, fiind afectaţi aproximativ 220 de angajaţi. „În pofida investiţiilor în derulare şi a măsurilor de îmbunătăţire, încetinirea economiei pe termen lung şi scăderea comenzilor din partea industriei auto nu mai fac fezabilă din punct de vedere financiar continuarea operaţiunilor la Birkenfeld”, a informat Voestalpine.

De asemenea, o treime dintre cei 650 de angajaţi de la Dettingen ar putea fi afectaţi de ajustările de personal, a avertizat compania.

Producătorii auto europeni sunt afectaţi de cererea slabă şi majorarea costurilor, dar şi de sporirea concurenţei din China.

Vineri la prânz, acţiunile Voestalpine înregistrau un avans de 3,3% la Bursa de la Viena.

Sursa foto: Voestalpine.com

Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația pentru construcția lotului 3 al Drumului Expres Arad - Oradea. Amintim......
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Premier Energy Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici, a transmis clienților ...