Autostrada Bucureștiului A0. Chinezii ar putea finaliza parțial în 2024 legătura cu lotul construit de UMB – oficiali Transporturi

Conexiunea dintre A0 Nord și DN2 este realizabilă anul acesta, estimează Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Și ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu încă estimează că antreprenorul chinez al lotului 3 Nord din Autostrada Bucureștiului A0 ar putea finaliza parțial anul acesta cei 2,3 kilometri care vor asigură conexiunea cu DN2, pentru a putea fi dată în trafic și secțiunea - muzeu a lotului 2, finalizat încă de anul trecut de UMB.
Anemona Andone - mar, 22 oct. 2024, 15:04
Autostrada Bucureștiului A0. Chinezii ar putea finaliza parțial în 2024 legătura cu lotul construit de UMB - oficiali Transporturi

a0 nord

Potrivit șefului CNAIR, constructorul chinez (China Civil Engineering Construction Corporation) este bine mobilizat pe cei 8,6 km ai Lotului 3 (Afumați – Pantelimon) al A0 Nord.

Stadiul fizic pe întregul șantier se apropie de 20% iar pe breteaua care va asigura conexiunea cu DN2 a ajuns la 70%.

„Termenul de finalizare pentru acest contract este finalul lui 2025, dar conexiunea A0 cu DN2 în zona Afumați se va putea face anul acesta”, anticipează Pistol, pe Facebook.

Acesta mai spune că cei 2,3 km ai lotului 3 se vor adăuga celor 19 km ai lotului 2, finalizați anul trecut și astfel se va putea circula pe 21 de km din A0 Nord, între DN1, A3 și DN2.

Așadar, în 2024 este preconizată doar o deschidere parțială a traficului prin nodul construit de chinezi, respectiv pe breteaua realizată 70%.

„Evoluție bună pe cei 8,6 km ai Lotului 3 (Afumați-Pantelimon) al A0 Nord. Antreprenorul chinez a ajuns la un stadiu fizic de 19,5% pe întregul șantier și de 33,4% pe nodul rutier care va asigura conexiunea A0 cu DN2”, transmite și ministrul Transporturilor pe Facebook.

Potrivit lui, deși termenul de finalizare pentru acest contract este 2025, printr-o mobilizare mai bună dar și în funcție de condițiile meteo, poate să fie finalizat, până la sfârșitul acestui an, sectorul de 2,3 km care asigură conexiunea cu DN2. „Astfel, după finalizarea parțială a nodului rutier, se va putea circula pe autostradă între DN1, A3 și DN2 pe o lungime de 21 de km”, explică și ministrul.

Contractul are o durata de 30 de luni (12 luni proiectare, 18 de luni execuție) și o valoare de 397,99 milioane de lei (fără TVA).

Sursa de finanțare este Programul Transport (PT).

Conexiunea cu lotul 2 al A0 Nord,prioritizată

a0

Execuția lucrărilor aferente lotului 3 Nord al A0 a început parțial, în primăvara acestui an, pentru 2,3 km din 8,6 km total.

Scopul prioritizării acestei porțiuni fiind facilitarea folosirii descărcării traficului rutier de pe A0 dinspre A3 (Lotul 2 Nord) spre DN2, astfel încât să putem circula pe întregul Lot 2 Nord, dat în trafic parțial la sfârșitul anului trecut.

La finele lunii iulie, CNAIR anunța că antreprenorul chinez ajunsese în numai patru luni la un stadiu fizic de 19,8% la nodul rutier cu DN2.

Autostrada Bucureștiului A0, lot 3 Nord Afumați – Pantelimon
Antreprenor: CHINA CIVIL ENGINEERING CONSTRUCTION CORPORATION LTDS
Lungime: 8,5 km;
Data semnare contract: 4.04.2023
Durată contract: 12 luni proiectare, 18 luni execuție;
Valoare contract: 397,99 milioane de lei fără TVA;
Sursa de finanțare: fonduri europene nerambursabile

Te-ar mai putea interesa și
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat destul de mult statul pentru finanțarea deficitului bugetar, lichiditatea......
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...