Colectarea ambalajelor prin SGR să se facă doar automat! Cine spune asta

Senatorul UDMR, Barna Tanczos, fost ministru al Mediului, a recomandat organizarea în sistem centralizat a colectării automate în zona rurală şi a oraşelor mici din cadrul Sistemului de Garanţie-Returnare (SGR), astfel încât să se renunţe la colectarea manuală, considerată ineficientă şi anevoioasă, potrivit agenției Agerpres.
AGERPRES - mar, 22 oct. 2024, 16:47
Colectarea ambalajelor prin SGR să se facă doar automat! Cine spune asta

Prezent marţi la conferinţa „PRIA Environment – Aniversare un an de SGR în România”, senatorul a dat exemplul judeţului Harghita, unde a fost implementat un sistem eficient de colectare a deşeurilor reutilizabile prin care un singur automat de preluare a ambalajelor (RVM) poate fi conectat printr-o aplicaţie la toate magazinele din zonă care să „citească” bonurile emise în cadrul SGR. „Dacă avem soluţii alternative, fiabile, bune, este mult mai uşor să organizăm colectare automată şi la nivelul comunelor”, a afirmat senatorul.

El a precizat, de asemenea, că a depus la Senat un proiect de lege prin care să fie aplicate penalităţi şi la colectare şi la reciclare pentru neîndeplinirea ţintelor din SGR. „Trebuie să impulsionăm sistemul să aibă performanţe dintre cele mai înalte”, a explicat senatorul UDMR.

Barna Tanczos a afirmat, totodată, că „SGR este un sistem extraordinar de bun cu efecte pozitive, dar poate să aibă şi efecte adverse”, referindu-se la imixtiunea sistemului în comerţul liber.

Potrivit unei statistici a RetuRO, administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare, peste 81% dintre ambalajele cu sigla „SGR” au fost returnate de către consumatori în luna septembrie, în creştere faţă de luna august, când rata de colectare a fost de 78%. Astfel, luna trecută, consumatorii au returnat 453 de milioane de ambalaje.

În total, 2,32 miliarde de ambalaje au fost returnate din decembrie 2023 până în septembrie 2024, iar din momentul implementării sistemului în România şi până în prezent, aproximativ 144.000 de tone de ambalaje au fost predate de RetuRO către reciclatori, asigurând reintegrarea materialelor în circuitul economic pentru fabricarea de noi ambalaje, conform principiului bottle-to-bottle.

RetuRo Sistem Garanţie Returnare S.A. este o companie non-profit, creată de un consorţiu de trei acţionari privaţi: Asociaţia Berarii României pentru Mediu (30%), Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) şi Asociaţia Retailerilor pentru Mediu (20%) şi un acţionar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (20%).

La conferinţa PRIA Environment au participat reprezentanţi ai companiei RetuRO, ai producătorilor, retailerilor, asociaţiilor din domeniu, companiilor de mediu din zonele de reciclare, salubrizare, OIREP-urile, UAT-urile, ADI-urile, precum şi ai autorităţilor centrale.

Te-ar mai putea interesa și
Rulmenţi SA, cel mai longeviv producător de rulmenţi din România, cu o istorie de peste 70 de ani, a disponibilizat peste 200 de salariaţi
Rulmenţi SA, cel mai longeviv producător de rulmenţi din România, cu o istorie de peste 70 de ani, a disponibilizat peste ...
Rulmenţi SA, unul dintre cei mai mari producători de rulmenţi din România, controlat de Bera Holding din Turcia, a concediat colectiv 217 salariaţi, conform informaţiilor obţinute de......
Ministerul Energiei lansează vineri sesiunea de depunere a proiectelor pentru programul Electric Up – ciclul 2
Ministerul Energiei lansează vineri sesiunea de depunere a proiectelor pentru programul Electric Up – ciclul 2
Ministerul Energiei lansează vineri sesiunea de depunere a proiectelor pentru Electric Up - ciclul 2, cel mai important ...
Guvernul a aprobat indicatorii tehnicoeconomici pentru realizarea unei noi legături între Autostrada de Centură Bucureşti Nord şi viitorul terminal al Aeroportului Otopeni
Guvernul a aprobat indicatorii tehnicoeconomici pentru realizarea unei noi legături între Autostrada de Centură Bucureşti ...
Executivul a aprobat joi indicatorii tehnicoeconomici aferenţi pentru realizarea unei noi legături rutiere între Autostrada ...
România a importat în această seară energie electrică aproape de limita maximă posibilă
România a importat în această seară energie electrică aproape de limita maximă posibilă
În această seară, importul de energie electrică s-a apropiat de pragul de 3.000 MW putere instantanee în condițiile ...