Vinexport SA Vrancea, companie deţinută de omul de afaceri Liviu Jitea, a cerut Tribunalului Vrancea intrarea în insolvenţă, potrivit unui anunţ al Instanţei. Cererea debitorului a fost depusă pe 17 aprilie, iar primul termen a fost stabilit pentru 30 aprilie.
Compania a raportat în 2012, potrivit datelor Ministerului de Finanţe, pierderi în valoare de 431,3 mii de euro la o cifră de afaceri de 5,6 milioane de euro. Producătorul avea 135 de anagajţi.
Vinexport are o istorie de peste 60 de ani în producţia de vinuri. În 1949 se numea Fructexport şi avea ca obiect de activitate exportul fructelor si al vinurilor. Din 1967, societatea se numeşte Vinexport, iar după Revoluţie a intrat în declin, pentru ca, la sfârşitul anului 1999, să vândă majoritatea activelor. Conform site-ului companiei, începând cu anul 2000, societatea se află pe un drum ascendent, plasându-se pe locul 5- 6 din punct de vedere al volumului producţiei”.