Fly România va opera cursele regulate cu două aeronave MD-82 şi MD-83, cu o capacitate de 170 de locuri, care au aparţinut anterior companiei Alitalia, şi care au intrat recent în flota companiei. Un nou tip de avion va întra în flota companiei.
„Am purtat negocieri pentru achiziţionarea unei aeronave de tip Boeing 737. Estimăm că avionul va intra în flota noastră la mijlocul lunii iunie, în functie de rezultatele inspecţiei tehnice a aeronavei. Valoarea de achiziţie nu o putem face publică, informaţia fiind confidenţială, dar se stabileste în urma unor procese de negociere destul de complexe şi este aliniată cu preţurile practicate în parte pentru aeronave similare”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Cătălin Buţu, directorul general al Ten Airways.
Recent, compania a lansat şi zboruri pe ruta Bucureşti-Palermo, fiind astfel singura companie care oferă zboruri directe pe această rută. Buţu spune că această nouă rută a întregit programul zborurilor pentru această vară, dar e posibil ca până la sfârşitul acestui an să fie lansate noi rute. Zborurile pe această rută vor fi operate începând cu 8 mai. Fly România mai zboară spre Barcelona (Reus), Frankfurt, Genoa, Timişoara, Tulcea şi Verona.
Vânzările pe rutele din nordul Italiei şi Frankfurt, peste aşteptări
Deşi Buţu nu spune care este numărul de bilete vândute de la lansarea Fly România din 11 martie, evoluţia este aliniată cu aşteptările companiei. „Am vândut bilete pe absolut toate rutele. Totuşi, interesul faţă de destinaţiile din nordul Italiei (nr. – Genoa şi Verona), dar şi Frankfurt sunt peste aşteptările noastre”, a mai declarat pentru ECONOMICA.NET, Buţu.
În perioada următoare, Fly România va demara o campanie de marketing targetata pentru a susţine vânzările înaintea efectuarii primelor zboruri.
Fly România va transporta 100.000 de pasageri anul acesta, veniturile estimate pentru primul an de operare sunt de 15 milioane de euro. 30% dintre acestea vor veni din cursele interne, potrivit declaraţiilor oficiale de la lansarea companiei din luna martie a acestui an, atunci când Buţu preciza că la un grad mediu de încărcare al aeronavelor de 60%, cu bilete vândute la preţul de 69 de euro, compania îşi acoperă costurile de operare.
CITEŞTE ŞI Tender vrea să transporte 100.000 de pasageri în primul an cu Fly România