Cooperativa Agricolă Vărăști, prima fondată de fermieri în parteneriat cu un retailer, a ajuns la rulaje de peste 20 de milioane de euro și pregătește investiții în procesare. Lucrează de trei ani cu indieni și nepalezi

Cooperativa Agricolă Carrefour Vărăști, prima cooperativă agricolă a unui retailer în România, și-a dublat business-ul de la an la an, până la aproximativ 20 de milioane de euro. Fermierii au în plan să cultive tot mai mult și să investească în procesare. 40% dintre cei 70 de angajați ai cooperativei sunt cetățeni străini, din Nepal și India.
Alina Stanciu - lun, 28 oct. 2024, 22:05
Cooperativa Agricolă Vărăști, prima fondată de fermieri în parteneriat cu un retailer, a ajuns la rulaje de peste 20 de milioane de euro și pregătește investiții în procesare. Lucrează de trei ani cu indieni și nepalezi

Cooperativa Agricolă Carrefour Vărăști, prima cooperativă din România care a atras investiția unui retailer internațional, de 300.000 de euro  în  2017, a ajuns anul acesta la rulaje de 20 de milioane de euro, aproape dublu față de anul anterior, și a început să investească masiv în dezvoltare, a declarat Doru Buturugă, membru-fondator al Cooperativei Vărăști.

Fermierii au depus și primele lor proiecte pe fonduri europene, au accesat 70.000 de euro prin programul „Tânărul fermier” pentru extinderea suprafeței de solarii cu câte 3.000 de mp fiecare,  și au în plan să dezvolte și partea de procesare – pentru început o unitate de producție bulion și extinderea capacității de producție legume și fructe uscate, o investiție de 4 milioane de euro, din fonduri proprii ale Biofruct Zen, companie ce face parte din cooperativa Carrefour Vărăști și care produce deja, de șase ani, într-o unitate mai mică, de trei tone pe șarjă (zi).

„Acum am început să accesăm și fonduri europene, să facem proiecte, să ne dezvoltăm. Pentru anul viitor am bugetat investiții de aproximativ 20% din cifra (de afaceri-n.red.) de anul ăsta, care va ajunge, estimez, la 20 de milioane de euro. Am dublat (cifra de afaceri – n.red.) în fiecare an pentru că avem acea liniște că ni se valorifică marfa. Un producător care nu are unde să valorifice marfa își pierde jumătate de an, timp în care ar produce, în piețe și târguri. Spre exemplu, am pornit cu 4-5 familii de producători care obțineau 30.000 de salate. Am ajuns acum ca fiecare dintre membrii să producă 500-600.000 de salate pe an. De asemenea, am ajuns să cultivăm și brocoli. Din septembrie până în noiembrie în Carrefour găsiți numai broccoli din România. Producem 1- 1,5 tone pe zi”, a declarat Buturugă.

Din datele Carrefour, producătorii din Grădina Vărăști au livrat în perioada 2023-2024 peste 30 de milioane de unități de legume, dintr-un total de 60 de milioane livrate de cele 10 Grădini.

În perspectiva expansiunii, fondatorul mai spune că, pentru fermieri, banii nu reprezintă cea mai mare problemă, ci oamenii, care sunt greu de găsit. Este motivul pentru care, de trei ani, la Vărăști lucrează 28 de cetățeni străini aduși din India și Nepal. Restul de 45-50 care lucrează în depozit sunt din localitate. „Avem nevoie de oameni tot timpul. Spre exemplu, în campanie, ziua de lucru se încheie la 3-4 dimineața și începe la ora 9. Nu poți găsi români pe care să îi folosești în tot acest interval și să îl ai la îndemână tot timpul”, mai spune fermierul.

Un cetățean străin primește lunar 550 de euro la care se adaugă 600 de lei pentru mâncare, cazarea fiind asigurată tot de cooperativă.

„Angajaților din Vărăști le oferim și o masă pe zi, dar ei (angajații străini) nu mănâncă ce mâncăm noi. De aceea le oferim și bani de mâncare”.

Vânzări de cel puțin 1.000 de euro pe zi

În Cooperativa Vărăști  lucrează acum peste 150 de familii, față de 20 inițial, adică aproape toți locuitorii din satul giurgiuvean, suprafața cultivată cu legume fiind de aproximativ 200 de hectare, din care în jur de 40% în spații protejate.

Toată producția de la Vărăști ajunge în magazinele Carrefour tot timpul anului, fermierii producând în cicluri conform unor planuri stabilite împreună cu retailer, în fiecare toamnă. Cât despre câștigul acestor fermieri, Buturugă a oferit „o cifră mică”: o familie de producători livrează zilnic marfă în valoare de 1.000 de euro, bani pe care îi încasează în general la finalul zilei de livrare.

„Fermierul român nu-și calculează însă munca lui. Nu spun, ar trebui să avem și noi salariu. El face o socoteală în care zice, investiția a fost 3.000 de lei, am făcut 5.000 de lei, totul este în regulă. El nu-și mai calculează timpul, munca. (…) Dar, și 1.000 de metri pătrați dacă ai, și pui, spre exemplu, ardei iute și vinzi la 100 de grame, tot profitabil este. Dacă pui verdeață, la 1.000 de metri de verdeață, vinzi în fiecare zi. 1.000-2.000 de legături, întreții o familie”.

22% din afacerile Carrefour sunt generate de produsele proaspete

Carrefour colaborează, în prezent, cu 28 de cooperative pentru legume proaspete dintre care zece cultivă și livrează exclusiv pentru Carrefour. Acestea sunt Grădina Noastră din Vărăști, Zărand, Însurăței, Brezoaele, Fierbinți, Beiuș, Ostrov, Târgu Secuiesc, Huși și Voinești și împreună reunesc peste 340 de fermier.

De asemenea, în curând, retailerul va introduce în rândul cooperativelor Grădina Noastră  încă o cooperativă, de la Malul Spart, Giurgiu, care va livra tot exclusiv.

În total, retailerul francez, cu aproximativ 450 de magazine, în 113 orașe din țară, a ajuns la peste 1.450 de parteneriate cu furnizori locali de produse proaspete, cu 140 mai mulți decât în 2023, din care peste 600 sunt ultra-locali, adică la distanțe de până la 50 km de magazinele Carrefour către care livrează.

În topul cooperativelor care au livrat cele mai multe cantități de fructe și legume se numără Cooperativa Grădina Noastră din Vărăști (30 milioane de unități de legume), iar la polul opus se află Cooperativa Grădina Noastră din Fierbinți (95.000 de unități de varză, ardeioase, vinete, dovlecei, țelină). Printre producătorii ultra-locali, cei aflați la o distanță de maximum 50 de km de magazinele Carrefour, cel mai mic a fost producătorul Vaida Narcis din Vrancea, care a livrat 1.478 de bucăți de sparanghel verde, în valoare de 21.103 lei. Pe de altă parte, cel mai mare producător ultra-local, Marin Hagiu din Adunații Copăceni, a avut o performanță remarcabilă, livrând 6,3 milioane de unități de legume, alături de 102.172 kg de fructe și legume, cu o valoare totală de 9,9 milioane lei.

90% din vânzările mărcilor private ale companiei  provin de la parteneri locali , brandul Drag de România fiind realizat cu marfă locală în totalitate. De asemenea, sub brandul Carrefour BIO livrează inclusiv fermieri români, retailerul fiind, din datele proprii, peste 1.000 de produse bio, cea mai largă gamă de produse organice din piață.

Din datele companiei, produsele proaspete, incluzînd peștele, florile, legumele și fructele, măcelărie, prăjituri, gastronomie are o pondere de aproximativ 22% din cifra de afaceri. „Categoria ultra- fresh este importantă ca pondere în afacerile noastre și  în mijlocul strategiei globale a Carrefour. Este o categorie strategică pentru noi”, a explicat Radu Gherman, buying director al diviziei ultra-fresh a Carrefour România.

În Q3 2024, magazinele Carrefour din România au vândut în valoare de 793 de milioane de euro, cu 1,5% în plus față de perioada similară a anului trecut, în termeni comparabili.

Citește și:

 

Te-ar mai putea interesa și
Audi plănuiește să oprească din februarie 2025 producția la uzina sa de mașini electrice din Bruxelles
Audi plănuiește să oprească din februarie 2025 producția la uzina sa de mașini electrice din Bruxelles
Audi, marca premium a Volkswagen AG, a informat marţi sindicatele şi reprezentanţii muncitorilor că intenţionează să oprească la finalul lunii februarie producţia de vehicule electrice la......
Electrica are un un președinte al CA și un nou Comitet de Strategie și Guvernanță Corporativă
Electrica are un un președinte al CA și un nou Comitet de Strategie și Guvernanță Corporativă
Compania Electrica a anunțat astăzi investitorii de la Bursa de Valori București că, în data de 29 octombrie 2024, consiliul ...
Boeing a atras 21,1 miliarde de dolari în urma unei vânzări extinse de acțiuni
Boeing a atras 21,1 miliarde de dolari în urma unei vânzări extinse de acțiuni
Boeing a obţinut 21,1 miliarde de dolari într-o vânzare extinsă de acţiuni, una din cele mai mari realizată vreodată ...
Grupul Trans-Oil din Republica Moldova, aparținând omului de afaceri Vaja Jhashi, a cumpărat Terminalului Frial din Portul Constanța
Grupul Trans-Oil din Republica Moldova, aparținând omului de afaceri Vaja Jhashi, a cumpărat Terminalului Frial din Portul ...
Grupul agroindustrial Trans-Oil din Republica Moldova a cumpărat Terminalului Frial din Portul Constanța, informează casa ...