Volkswagen ar putea închide trei uzine din Germania și concedia zeci de mii de angajați

Într-o încercare de a pregăti terenul pentru negocieri sindicatul principal din grupul Volkswagen a dezvăluit câteva informații din planul de reorganizare al șefilor companiei. Printre acestea, închiderea unor fabrici.
Robert Stan - lun, 28 oct. 2024, 16:22
Volkswagen ar putea închide trei uzine din Germania și concedia zeci de mii de angajați

În dimineața zilei de luni, 28 octombrie 224, Daniela Cavallo, reprezentant al angajaților Volkswagen din Germania în consiliul de administrație al grupului, a dezvăluit că echipa managerială „nu a prezentat încă un concept coerent cu privire la cum intenţionează să ducă Volkswagen în viitor”, însă sunt așteptate reduceri majore de costuri. Ca urmare, muncitorii de la uzinele grupului Volkswagen AG din Germania au amenințat cu greva.

Ulterior, același lider sindical a explicat că șefii grupului Volkswagen intenționează să închidă cel puțin trei fabrici din Germania, să desființeze zeci de mii de locuri de muncă și să reducă salariile cu 10%. Restructurarea ar marca prima închidere de fabrici germane din istoria de 87 de ani a companiei. Grupul are 10 uzine și circa 300.000 de angajați pe teritoriul Germaniei.

Ca răspuns la dezvăluirile Danielei Carvallo, conducerea Volkswagen a menționat că nu va comenta „speculațiile privind discuțiile confidențiale cu IG Metall (n.n. – cel mai puternic sindicat german) și consiliul de întreprindere”, adăugând că societatea se află într-un „punct crucial”.

Totuși, Thomas Schaefer, directorul responsabil pentru marca principala a grupului, a precizat că, în Germania, costurile de producție au devenit extrem de ridicate. „Nu mai putem continua ca înainte. Uzinele din Germania nu sunt suficient de productive şi costurile noastre sunt în prezent cu 25% – 50% mai ridicate decât am planificat, ceea ce înseamnă că unităţile din Germania sunt de două ori mai scumpe decât cele ale concurenţei”, a declarat Schaefer.

Consiliul de întreprindere al companiei reprezintă angajații și deține jumătate dintre locurile din consiliul de supraveghere.

Daniela Cavallo, șefa comitetului de întreprindere al Volkswagen AG, a declarat personalului de la principala fabrică a companiei din Wolfsburg că directorii au la dispoziție două zile pentru a reveni asupra planurilor sale, făcând aluzie la viitoare greve. Ea a menționat și că directorul executiv Oliver Blume „se joacă cu riscul masiv de a ne forța să întrerupem negocierile și să facem ceea ce trebuie să facă o forță de muncă atunci când se teme pentru existența sa”.

Volkswagen a semnalat pentru prima dată în septembrie că ia în considerare închiderea unor uzine germane, însă analiștii au rămas sceptici având în vedere opoziția puternică din partea politicienilor și a sindicatelor.

Cel mai mare producător auto european a avertizat atunci că este nevoie de măsuri radicale deoarece se confruntă cu o concurență intensă în China, cu încetinirea vânzărilor pe alte piețe importante și cu necesitatea de a susține tranziția costisitoare către vehiculele electrice. Recent, Volkswagen AG a emis un al doilea avertisment privind profitul său acuzând un „mediu de piață dificil”.

Statul german Saxonia Inferioară, un acționar important care controlează 20% din drepturile de vot, a declarat anterior că prioritatea sa este menținerea locurilor de muncă și a fost adesea de partea consiliului de întreprindere.

Grupul german, care își raportează miercuri rezultatele trimestriale, se așteaptă acum la o marjă a profitului operațional de aproximativ 5,6% în 2024, în scădere față de previziunile sale anterioare de 6,5% – 7%. Semn al intensificării presiunilor de pe piața chineză, marca Porsche, care este deținută de Volkswagen, a raportat vineri o scădere cu 41% a profitului trimestrial.

Citește și:
– Grevă la Volkswagen. Muncitorii protestează faţă de planurile de reducere a costurilor care vizează închiderile unor uzine

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...