CFR a deschis ofertele la licitațiile pentru atribuirea contractelor de modernizare a loturilor 1 și 2 din tronsonul de cale ferată Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeş

Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. anunță că a deschis luni ofertele depuse pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie lucrări de modernizare a infrastructurii feroviare pe Lotul 1 Craiova - Filiaşi şi Lotul 2 Filiaşi - Igiroasa, aferente obiectivului major de investiţii "Modernizarea tronsonului Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş", relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 28 oct. 2024, 17:04
CFR a deschis ofertele la licitațiile pentru atribuirea contractelor de modernizare a loturilor 1 și 2 din tronsonul de cale ferată  Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş

Pentru Lotul 1 au fost depuse oferte de următorii agenţi economici:

Asocierea S.C. Alstom Transport S.A., Terna Tourist Technical and Maritime Societe Anonyme;
FCC Conctruccion SA;
Asocierea IC Ictaş Inşaat Sanayi Ve Ticaret A.Ş., Rotary Construcţii Mentenanţă.

Pentru Lotul 2 au depus oferte din partea:

Asocierii S.C. Alstom Transport S.A., Terna Tourist Technical and Maritime Societe Anonyme;
FCC Construccion S.A.;
Asocierea IC Ictaş Inşaat Sanayi Ve Ticaret A.Ş., Rotary Construcţii Mentenanţă.

Valoarea financiară totală estimată a contractelor este de 4,16 miliarde de lei fără TVA, sursa de finanţare fiind asigurată din Fonduri Externe Nerambursabile, aferente Programului Transporturi (PT) 2021 – 2027. Durata de implementare este de 54 luni, din care 12 luni pentru proiectare şi 42 de luni pentru execuţie pentru Lotul 1, respectiv 60 de luni, din care 12 luni pentru proiectare şi 48 de luni pentru execuţie pentru Lotul 2.

Achiziţia publică pentru loturile 1 şi 2 prevede proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare pe un traseu de circa 82,24 km, din lungimea totală a tronsonului, astfel: Lot 1: Craiova (CAP X) – Filiaşi, km 248+760 – 286+735 (37,975 km), cu o valoare estimată de 2,282 de miliarde de lei fără TVA; Lot 2: Filiaşi (CAP Y) – Igiroasa (CAP Y), km 286+735 – 331+000 (44,265 km), cu o valoare estimată de 1,886 de miliarde de lei, fără TVA.

„Scopul general al implementării proiectului de Reabilitate a linie de cale ferată Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeş (225,287 km) vizează: îmbunătăţirea infrastructurii pentru creşterea vitezei de circulaţie la valori cuprinse între 120 km/h şi 160 km/h; modernizarea instalaţiilor de electrificare pe toată lungimea tronsonului (25 kV); mărirea capacităţii de tranzit; asigurarea interoperabilităţii prin implementarea STI, în special în ceea ce priveşte sarcina pe osie (22,5 t), gabaritul de încărcare (C), lungimea liniilor din staţii şi haltele de mişcare, facilităţile pentru persoanele cu dizabilităţi; modernizarea staţiilor şi a haltelor de mişcare; modernizare poduri, podeţe; reabilitarea/modernizarea clădirilor staţiilor de călători, incluzând construcţiile pasarelelor şi/sau tunelurilor pietonale, ridicarea nivelului peroanelor în conformitate cu standardele europene în vigoare; montarea de panouri fonoabsorbante şi/sau soluţii alternative de reducere a nivelului de zgomot; instalaţii de centralizare electronică noi în staţii şi introducerea sistemului de siguranţă ERTMS (ETCS nivel 2 + GSM-R); reducerea valorii maxime a declivităţii pe secţiunile unde aceasta depăşeşte 18 la mie”, precizează compania în comunicat.

Potrivit sursei citate, în perioada următoare va avea loc evaluarea ofertelor, în vederea atribuirii contractelor pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a infrastructurii feroviare pe Lotul 1 Craiova – Filiaşi şi Lotul 2 Filiaşi – Igiroasa, aferente obiectivului major de investiţii Modernizarea tronsonului Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeş.

Te-ar mai putea interesa și
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat produse defecte și au suferit prejudicii din cauza aceasta. Sunt vizate de......
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor pe piața spot a BRM a ajuns la cel mai mare nivel al ultimului an. Prețuile sunt în creștere în toată ...
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările ...
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...