Fondazione Cariverona, un acționar important la UniCredit, susține planurile băncii italiene de preluare a controlului Commerzbank

Fondazione Cariverona, un acţionar italian important al UniCredit SpA, a confirmat sprijinul pentru conducerea grupului bancar în ceea ce priveşte creșterea participației la Commerzbank, a anunţat luni preşedintele Bruno Giordano (foto), transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 28 oct. 2024, 18:39
Fondazione Cariverona, un acționar important la UniCredit, susține planurile băncii italiene de preluare a controlului Commerzbank

UniCredit a provocat iritarea oficialilor de la Berlin devenind cel mai mare investitor privat în Commerzbank şi pregătind terenul pentru a deveni acţionar majoritar, depăşind statul german (cu o participaţie de 12%) şi fondul american de investiţii BlackRock Inc (care deţine aproximativ 7,2% din acţiuni).

Bruno Giordano a declarat la o conferinţă de presă că este surprins că există opoziţie în Germania faţă de un proiect major european în sectorul bancar.

Fundaţia bancară italiană Cariverona deţine o participaţie de 1,09% în UniCredit.

De asemenea, Bruno Giordano a anunţat că Fondazione Cariverona ia în considerare achiziţionarea unei participaţii la Poste Italiane, în carul planificatei vânzări de acţiuni a Trezoreriei Italiei. Operatorul este evaluat la aproximativ 16,2 miliarde de euro, la actualele preţuri de pe piaţă, şi propusa vânzare de acţiuni ar urma să ajute la reducerea cu 2,3 miliarde de euro a datoriei publice imense a Italiei.

Trezoreria Italiei vrea să vândă o participaţie de aproximativ 14% în operatorul poştal naţional.

Săptămâna trecută, câteva publicaţii italiene au informat că fundaţiile bancare din Italia sunt interesate de achiziţionarea unor participaţii la Poste Italiane.

Bruno Giordano a explicat că eventuala tranzacţie va face parte din strategia de diversificare a investiţiilor fundaţiei bancare.

În urma potenţialei tranzacţiei, Trezoreria Italiei îşi va reduce participaţia dar peste 50% din acţiunile Poste Italiane rămâne la stat. Trezoreria deţine direct o participaţie de 29,3%, încă 35% fiind deţinut de banca de stat Cassa Depositi e Prestiti (CDP).

Poste Italiane este un angajator major în Italia, având peste 120.000 de angajaţi, şi intenţionează să plătească dividende de 6,5 miliarde de euro în perioada 2024 – 2028, faţă de 3,8 miliarde de euro în perioada 2018-2023.

Guvernul condus de premierul Giorgia Meloni şi-a propus ca până în 2026 să vândă pachete de acţiuni cu o valoare de aproximativ 20 de miliarde de euro, în încercarea de a reduce datoria publică uriaşă a ţării.

De la finalul lui 2023, Trezoreria Italiei a obţinut aproximativ 3 miliarde de euro în urma reducerii participaţiei deţinute la banca Banca Monte dei Paschi di Siena SpA şi la grupul energetic SpA.

Sursa foto: Fondazionecariverona.org

Te-ar mai putea interesa și
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar se desfăşoară sâmbătă în condiţii de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov, din cauza ninsorilor abundente şi temperaturilor scăzute,......
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei anunțate de sindicate
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei ...
Volkswagen nu renunţă la planurile sale privind închiderile de fabrici în Germania, chiar dacă sindicatul a votat să ...
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Fitch Ratings a revizuit în creştere ratingul pentru datoriile pe termen lung al băncii româneşti Garanti Bank S.A. ...
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Premierul Viktor Orban, care a rămas apropiat de Kremlin în pofida războiului declanşat de Rusia în Ucraina, a cerut ...