Criză Bulgaria – Conservatorii populişti conduşi de Boiko Borisov au învins în alegerile parlamentare, dar le va fi greu să formeze un guvern

Rezultatele finale ale alegerilor parlamentare de duminică din Bulgaria, al şaptelea scrutin din ultimii trei ani şi jumătate, au confirmat victoria partidului conservator populist GERB, care va avea însă din nou o perioadă foarte dificilă pentru a forma o coaliţie de guvernare, informează EFE.
AGERPRES - mar, 29 oct. 2024, 10:30
Criză Bulgaria - Conservatorii populişti conduşi de Boiko Borisov au învins în alegerile parlamentare, dar le va fi greu să formeze un guvern

După numărarea tuturor voturilor, partidul fostului premier Boiko Borisov a obţinut 26,3% din sufragii, a informat luni Comisia Electorală Centrală de la Sofia, scrie Agerpres.

GERB este urmat de coaliţia reformistă şi pro-europeană PP-BD, cu 14,2%, şi de partidul ultranaţionalist şi pro-rus „Renaştere”, cu 13,3%.

În spatele lor s-au situat formaţiunea politică DPS Noua Generaţie, cu 11,5%, înaintea Partidului Socialist, care a obţinut 7,5%, şi a Alianţei pentru Drepturi şi Libertăţi, cu 7,4%.

Alianţa pentru Drepturi şi Libertăţi este o aripă desprinsă din DPS, partidul care reprezenta până acum minoritatea turcă din Bulgaria, iar liderii celor două partide, Ahmed Dogan, respectiv Delian Peeveski, sunt doi oameni de afaceri cu o reputaţie dubioasă, aflaţi într-o luptă pentru putere.

În total, opt partide au reuşit să depăşească pragul de 4% pentru a intra în Parlament, iar prezenţa la vot a fost de 38,9%.

Aceste rezultate, în concordanţă cu exit-poll-urile de duminică, indică o fragmentare istorică a scenei politice bulgare.

În contextul unui număr ridicat de partide care au reuşit să intre în Parlament, Boiko Borisov va avea dificultăţi să formeze o coaliţie de trei sau patru partide pentru a ajunge la cele 121 de locuri necesare pentru a avea majoritatea.

Principalele probleme care divizează partidele sunt rivalităţile personale sau diferenţele ideologice, pe subiecte precum sprijinul pentru Rusia, lupta împotriva corupţiei sau viziunea asupra viitorului ţării în Uniunea Europeană.

Bulgaria traversează o criză politică aproape permanentă din 2020. De atunci, niciun guvern nu a durat mai mult de nouă luni, iar scrutinul de duminică a fost al şaptelea din aprilie 2021 şi până acum. Cinci dintre aceste alegeri au fost câştigate de GERB, dar liderul formaţiunii, Boiko Borisov, nu a mai putut deveni prim-ministru din 2021 din cauza incapacităţii de a forma o coaliţie viabilă.

După aflarea primelor estimări ale exit-poll-urilor, Borisov a spus că va negocia cu toate partidele care sunt dispuse să urmeze programul GERB, „cu excepţia (partidului) Renaştere, deoarece familiile politice din Europa nu permit” o astfel de colaborare. El s-a declarat convins că de data aceasta va reuşi să formeze un guvern şi să ducă Bulgaria în zona euro, obiectiv planificat pentru anul viitor.

Coaliţia reformistă şi pro-europeană PP-BD va cere crearea unui guvern condus de un prim-ministru neutru, care să menţină o „distanţă egală” faţă de toate partidele şi să se angajeze într-un program clar de combatere a corupţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...