Metrou Drumul Taberei M5 – Alte două trenuri Metropolis de la Alstom vor ajunge în depoul Berceni. Vor fi 10 până la sfârșitul anului

Alte două garnituri de metrou urmează să fie aduse în ţară în perioada imediat următoare, iar până la finele anului Metrorex va avea în depou în total zece trenuri din cele 13 contractate pentru Magistrala 5, potrivit directorului general al companiei, Mariana Miclăuş.
AGERPRES - mar, 29 oct. 2024, 13:46
Metrou Drumul Taberei M5 - Alte două trenuri Metropolis de la Alstom vor ajunge în depoul Berceni. Vor fi 10 până la sfârșitul anului

„Din contractul de 13 trenuri, au fost livrate patru trenuri, care în prezent se află la Depoul Berceni şi se realizează testele – teste statice, teste dinamice. Trenul cinci şi trenul şase au fost recepţionate preliminar la furnizor şi urmează să ajungă în ţară. Din discuţii cu furnizorul în cadrul întâlnirilor, al şedinţelor de progres care se realizează pe acest contract, sperăm ca până la sfârşitul anului să fie livrate zece trenuri din 13”, a declarat, marţi, Miclăuş, în marja unui eveniment de specialitate, scrie Agerpres.

Potrivit acesteia, primul tren Metropolis din lotul de 13, sosit în ţară în luna aprilie 2024, va intra în circulaţie cu călători în trimestrul al doilea al anului viitor, după finalizarea testelor şi a probelor de anduranţă în luna martie.

„Este prognozat să-şi termine absolut toate testele, adică inclusiv probele de anduranţă, cei 10.000 de kilometri în luna martie 2025, să poată să intre în circulaţie cu călători, apoi etapizat şi celelalte trenuri, după parcurgerea testelor şi a celor 2.000 de km. Asta înseamnă că ar putea să intre în circulaţie după primul trimestru martie – aprilie, în funcţie de cum se finalizează testele de anduranţă. Aceste probe de anduranţă de fapt nu sunt teste, este un kilometraj pe care trebuie să-l parcurgă trenul fără defecte majore”, a menţionat şeful Metrorex.

Mariana Miclăuş a precizat că deocamdată se fac testele statice şi dinamice în Depoul Berceni, ulterior urmând să se stabilească programul de circulaţie, pentru a îndeplini numărul de kilometri necesari, cei 10.000.

„Nu au fost scoase pe Magistrala 5, pentru că nu au fost finalizate testele statice şi dinamice care se fac la locaţie, la Depoul Berceni. Vom avea un plan de acţiune împreună cu furnizorul de trenuri care va trebui să ţină cont şi de programul nostru de circulaţie şi de reviziile pe care le efectuăm noaptea şi vom stabili când vor începe aceste probe de anduranţă. Dar ele nu vor începe până nu se finalizează testele statice”, a explicat ea.

În ceea ce priveşte penalizările aplicate Alstom pentru întârzierile în livrarea garniturilor, Miclăuş a spus că acestea au ajuns la aproape 30 de milioane de euro, însă ele au fost contestate în instanţă.

„Penalizările aplicate Alstom au ajuns la aproximativ 30 de milioane de euro şi au fost şi facturate. Sunt facturate lună de lună şi se încasează la finalul contractului. Ele au fost contestate în instanţă de către furnizor”, a precizat aceasta.

Directorul general al Metrorex, Mariana Miclăuş, a participat marţi la cea de-a XIX-a ediţie a Zilelor Feroviare – Summitul de Investiţii Club Feroviar, eveniment la care Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este partener media.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...