Banca centrală a Turciei menţine nemodificată dobânda de bază

Banca centrală a Turciei a decis joi să menţină nemodificată dobânda de bază, în pofida solicitărilor venite din partea premierului Recep Tayyip Erdogan pentru o reducere a costului creditului, transmite AFP.
Economica.net - joi, 24 apr. 2014, 13:51
Banca centrală a Turciei menţine nemodificată dobânda de bază

Instituţia a decis să menţină dobânda la facilităţile de credit cu termen pe o zi la 12%, dobânda pentru împrumuturile acordate băncilor pe termen de o săptămână prin licitaţii repo la 10%, iar dobânda la facilităţile de depozit pe termen de o zi la 8%.

‘Estimările inflaţioniste şi evoluţia preţurilor vor fi urmărite cu atenţie iar politica de înăsprire monetară va fi menţinută până când nu va exista o îmbunătăţire semnificativă a prognozei de inflaţie’, a anunţat instituţia într-un comunicat publicat la sfârşitul reuniunii lunare a comitetului de politică monetară.

Imediat după anunţarea deciziei Băncii centrale, lira turcească s-a întărit până la 2,1280 lire pentru un dolar, de la nivelul de 2,14 lire anterior.

‘Banca centrală a rezistat, pentru moment, presiunilor pentru reducerea dobânzii’, a apreciat William Jackson, analist la Capital Economics, apreciind că o reducere a costului creditului nu era justificată. Cu toate acestea, analistul consideră că în lunile următoare este posibil ca Banca centrală să cedeze în faţa presiunilor Guvernului.

Datorită unei victorii nete la alegerile municipale de la finele lunii martie, premierului Recep Tayyip Erdogan a cerut Băncii centrale să reducă dobânda de politică monetară, care a fost majorată masiv în luna ianuarie pentru a pune capăt tendinţei de cădere a lirei. ‘Sper că aşa cum a făcut când a majorat dobânda, comitetul de politică monetară de la Banca centrală va convoca o reuniune de urgenţă pentru a reduce dobânda’, a argumentat Erdogan.

În perioada de fugă a capitalurilor de pe pieţele emergente, Banca centrală a Turciei a organizat, la finele lunii ianuarie, o reuniune de urgenţă pentru a majora dobânda de referinţă, după ce lira turcească a atins un minim record de 2,39 lire pentru un dolar. Ulterior, guvernatorul Băncii centrale a Turciei, Erdem Basçi, s-a declarat reticent la orice scădere bruscă a dobânzii de referinţă.

 

Te-ar mai putea interesa și
Dolarul se va îndrepta către 5 lei, dar cursul leu-euro se va menține relativ stabil. Cele mai mari riscuri pentru România sunt deteriorarea situației fiscale și inflația
Dolarul se va îndrepta către 5 lei, dar cursul leu-euro se va menține relativ stabil. Cele mai mari riscuri pentru România ...
Deteriorarea continuă a situației fiscale în contextul creșterii randamentelor obligațiunilor globale este considerat cel mai mare risc pentru Români în 2025, conform unei analize iBanFirst.......
Managementul Volkswagen va suporta reduceri de salarii de peste 300 milioane de euro până în 2030
Managementul Volkswagen va suporta reduceri de salarii de peste 300 milioane de euro până în 2030
Managementul Volkswagen va suporta reduceri de salarii cu peste 300 de milioane de euro până în 2030, conform comentariilor ...
Încep să se monteze panouri solare pe punctele termice din București. Apa caldă rezultată va fi trimisă în rețea
Încep să se monteze panouri solare pe punctele termice din București. Apa caldă rezultată va fi trimisă în rețea
Termoenergetica, operatorului rețelei de transport și distribuție a energiei termice din București, a lansat licitație ...
Dacia anunță pe 9 ianuarie prețurile și deschiderea comenzilor pentru Bigster
Dacia anunță pe 9 ianuarie prețurile și deschiderea comenzilor pentru Bigster
Dacia a început campania de promovare a modelului Bigster prin bannere plasate pe internet. Un eveniment major care implică ...