Ce spun oficialii Termoenergetica despre posibilitatea scumpirii gigacaloriei

Directorul general adjunct la Compania municipală Termoenergetica Bucureşti S.A., Adrian Ioniţoaei, a afirmat miercuri că în viitorul apropiat nu se pune problema scumpirii gigacaloriei, subliniind că sunt 11 obiective la care se lucrează, în diferite faze de finalizare.
AGERPRES - joi, 31 oct. 2024, 08:14
Ce spun oficialii Termoenergetica despre posibilitatea scumpirii gigacaloriei

„În viitorul apropiat, nu se pune problema măririi. În momentul actual, suntem aproape gata cu toate şantierele, tot ce ţine de funcţionarea optimă a sistemului. Vor rămâne avariile care pot să apară în funcţionarea normală. Sunt 11 obiective la care se lucrează (…). Unul a fost finalizat şi trei sunt în diferite faze de finalizare. Sunt lucrări de amploare”, a precizat oficialul Termoenergetica, la dezbaterea „Încălzirea locuinţei cu energie termică în sistem centralizat noiembrie 2024 – martie 2025”, organizată de Mihai Mereuţă, preşedintele Ligii Naţionale a Asociaţiilor de Proprietari Habitat şi Asociaţia Casa Plus.

El a adăugat că datoriile Primăriei Capitalei faţă de Termoenergetica se ridică la aproximativ un miliard de lei, scrie Agerpres.

Preşedintele Habitat, la rândul său, a opinat că „în niciun caz nu se poate scumpi gigacaloria”.

„Nu mă pot considera consumator activ şi să modifici costul în mijlocul iernii. Nimeni cu capul pe umeri nu poate lua decizia să modifice reducerea subvenţiei care să ducă la creşterea aceasta (…). Pe de altă parte, apare şi de la Guvern, pe surse, că se modifică TVA-ul (…). În mod cert, până în ianuarie nu o să modifice nimeni TVA-ul”, a punctat Mereuţă.

Andrei Creci, directorul general al Asociaţiei de Dezvolare Intercomunitară (ADI) Termoenergetica Bucureşti – Ilfov, a afirmat că suma avansată de oficialul Companiei Termoenergetica nu este datoria Primăriei către Termoenergetica, ci datoria Companiei Termoenergetica către o altă companie de stat – Elcen.

„În ultimii ani, PMB a făcut eforturi foarte mari să reuşească să plătească toate datoriile ce reies din contractul de delegare şi s-a şi împrumutat ca să poată să plătească la sfârşitul anului 2022 şi alte feluri de datorii pe care Termoenergetica le are către Elcen. Deci miliardul de care am auzit că se vorbeşte nu este datoria Primăriei către Termoenergetica, ci datoria Companiei Termoenergetica către o altă companie de stat Elcen. Aici trebuie să se reglementeze şi poate se face acea fuziune de care s-a tot vorbit.În acest moment, cele trei entităţi implicate, adică noi, ADI, Compania energetică a Municipiului Bucureşti şi Compania Elcen a Ministerului Energiei au creat, conform legii, o comisie de lucru şi au făcut o achiziţie comună pentru desemnarea consultantului în vederea fuziunii (…).Suntem pe calea cea bună”, a subliniat Creci.

În cadrul dezbaterii, reprezentanta Companiei Termoenergetica Bucureşti SA, Georgeta Niţescu, a vorbit despre livrarea apei calde la etajele superioare, precum şi despre preţul pe care compania îl solicită consumatorului, în condiţiile în care apa caldă şi căldura sunt furnizate la o temperatură necorespunzătoare, timp de mai multe zile.

„Responsabilitatea noastră este de a asigura apa caldă la baza blocului. Pentru verticală, există posibilitatea de a face un sistem de recirculaţie pe verticală. În proiectul de reabilitare a blocului a existat şi această realizare a recirculaţiei pe verticală, care asigura instantaneu apa caldă şi pe verticală (…). Pentru stornarea unei cantităţi nelivrate, asociaţia, prin reprezentantul legal, poate să facă o solicitare pentru vizualizarea parametrilor şi în funcţie de aceştia, care trebuie să fie situaţi sub valoarea minimă de 50 de grade, se poate acorda o stornare pentru cantitatea neasigurată în anumite perioade”, a detaliat Niţescu.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Cercetării Bogdan Ivan: Poșta Română este o instituție strategică. Nu se pune problema desființării de oficii poștale sau de concedieri
Ministrul Cercetării Bogdan Ivan: Poșta Română este o instituție strategică. Nu se pune problema desființării de ...
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a declarat, joi, că nu se pune problema desfiinţării de oficii poştale sau să fie daţi oameni afară, menţionând că Poşta......
Companiile din indicele BET înregistrează o creștere de 45% a profitului net în T3 2024, datorită câștigurilor unice raportate de Digi Communications și Banca Transilvania
Companiile din indicele BET înregistrează o creștere de 45% a profitului net în T3 2024, datorită câștigurilor unice ...
Indicele BET al Bursei de Valori București traversează un an remarcabil, ca urmare atât a unor elemente unice, cât și ...
Stay Fit Gym deschide al 47-lea centru de fitness și devine cea mai mare rețea din România și Europa de Est
Stay Fit Gym deschide al 47-lea centru de fitness și devine cea mai mare rețea din România și Europa de Est
Stay Fit Gym, rețeaua de fitness cu cea mai mare acoperire la nivel de orașe din România, anunță deschiderea unui nou ...
Guvernul a prelungit până la 19 decembrie termenul de aplicare a amnistiei fiscale
Guvernul a prelungit până la 19 decembrie termenul de aplicare a amnistiei fiscale
Termenul pentru aplicarea amnistiei fiscale a fost prelungit până la data de 19 decembrie 2024, dar termenul limită pentru ...