Europa de Est, îngrijorată de capacitatea NATO de a controla Rusia

A fost o scenă demnă de epoca Războiului Rece, iar misiunea NATO a avut ca scop liniştirea aliaţilor care se simt din nou vulnerabili în faţa ameninţărilor ruseşti după intervenţia în forţă a Moscovei în Ucraina vecină, scrie New York Times într-un material publicat miercuri în ediţia sa online. Ziarul constată însă că aceste manevre nu i-au prea convins pe membrii est-europeni ai Alianţei Nord-Atlantice, care sunt tot mai tensionaţi din cauza Rusiei şi îngrijoraţi de capacitatea, sau chiar disponibilitatea, NATO de a le contra.

Organizaţia transatlantică de astăzi, afectată de ani de reduceri ale bugetelor europene de apărare şi implicată mai ales în teatre de operaţiuni îndepărtate precum cele din Afganistan şi Libia, nu mai este la fel de pregătită să contreze un Kremlin din ce în ce mai îndrăzneţ, o recunosc chiar liderii săi. Membre vest-europene ale NATO pot privi conflictul din Ucraina ca pe unul izolat, ca pe o ameninţare sâcâitoare la adresa relaţiilor lor de afaceri cu Moscova, a explicat Artis Pabriks, fostul premier al Letoniei până în ianuarie. ‘Dar pentru noi nu este vorba de bani, ci este o problemă existenţială’, a adăugat el. ‘Voi vă puteţi păstra libertăţile, nu şi noi. Deci este diferit’, a subliniat fostul şef de executiv.

Însăşi Alianţa recunoaşte complexitatea noilor circumstanţe. Ucraina ‘ne-a făcut să reactualizăm misiunea pentru care am fost creaţi’, a declarat general maiorul Andrew M. Mueller, care comandă cea de-a 17-a flotă de avioane de monitorizare a NATO. ‘Ne consolidăm apărarea în cadrul NATO. Ne-am îndepărtat de această activitate cu operaţiunile din Afganistan şi Libia’, a spus el.

Dar, potrivit New York Times, va fi nevoie de mai mult decât de o modificare a abordării pentru a da un suflu nou alianţei militare ce a fost erodată serios după 1989. Statele Unite ale Americii asigură 75 la sută din cheltuielile militare ale NATO şi numai o mână de state europene întrunesc obiectivul Alianţei de a avea un buget al apărării echivalent cu 2% din produsul lor intern brut.

NATO se află în avanpostul replicilor în faţa tensiunilor crescânde cu Rusia, dar reticenţa SUA şi a aliaţilor occidentali de a se mobiliza mai mult reflectă o ambivalenţă privind perspectiva unei confruntări prea directe cu Rusia, fie pe cale militară, fie prin intermediul unor sancţiuni economice mai dure. Reticenţa este în mod special accentuată în state membre precum Spania, Italia, Franţa şi Germania, care întreţin legături comerciale importate cu Federaţia Rusă. Acestea şi-ar dori o revenire rapidă la status quo-ul de dinainte de izbucnirea crizei.

Dar, în contextul unei divizări ce aduce aminte de dezbaterea privind ‘Noua Europă’ şi ‘Vechea Europă’ din timpul perioadei Bush, membrii NATO din apropierea graniţei cu Rusia susţin că acea eră a trecut. ‘Înţelegerea fundamentală a conceptului de securitate în Europa s-a prăbuşit acum’, a afirmat preşedintele estonian Toomas Hendrik Ilves. ‘Tot ce s-a întâmplat după 1989 a pornit de la prezumţia fundamentală că nu poţi schimba nişte graniţe prin forţă, iar acum acest lucru a dispărut. Liderii politici trebuie să înţeleagă că vechile reguli nu mai sunt valabile’.

Flota de monitorizare este deţinută de NATO, din contribuţii băneşti şi de personal provenite de la 17 state, inclusiv România. Ea se află sub controlul direct al comandantului NATO Philip M. Breedlove, general în cadrul United States Air Force, care poate desfăşura aeronavele fără a se consulta cu statele membre. Generalul Breedlove a devenit comandant NATO în iulie anul trecut şi nu a ezitat să vorbească despre ameninţarea reprezentată de Federaţia Rusă.

Totuşi, până acum, administraţia Obama a respins sugestiile, venite uneori chiar şi din partea unor înalţi oficiali din cadrul Departamentului de Stat, de a mări substanţial prezenţa de trupe americane sau NATO sau de a spori numărul echipamentelor militare din ţările vecine cu Rusia. Casa Albă nu vrea ca NATO să toarne gaz pe foc, a recunoscut un oficial, cu toate că a aprobat recent trimiterea de trupe americane pentru exerciţii temporare în Polonia şi ţările baltice. Numărul total este însă mic: trupe speciale cu un efectiv de 600 de membri, staţionate în mod obişnuit în Italia.

NATO s-a abţinut de la a desfăşura un număr semnificativ de trupe în statele sale membre vecine cu Rusia, în conformitate cu o promisiune unilaterală făcută Moscovei în 1997, pe vremea când Rusia era mai cooperantă. Din acelaşi motiv, cu toate că ţările baltice sunt membre cu drepturi depline ale NATO din 2005, nu a existat un plan militar pentru a le apăra până în 2009, după invazia rusă din Georgia. Acum, odată cu anexarea Crimeii şi ameninţarea din estul Ucrainei, multe voci din nordul Europei consideră că această abordare trebuie din nou modificată.

‘Tot ce s-a spus sună bine, iar Alianţa a anunţat diverse măsuri în aer şi pe mare. Dar când vom vedea şi acţiuni concrete, totul va arăta şi va suna şi mai bine’, a apreciat preşedintele estonian. Statele baltice, Polonia şi România au nevoie de ‘oameni pe teren, de o prezenţă în regiune’, a subliniat Ilves, vorbind şi despre o apărare aeriană, nu doar de o misiune de monitorizare.