Giganții din domeniul tehnologiei înregistrează rezultate bune, dar acțiunile lor scad

Aceasta este o săptămână aglomerată pentru cinci companii din grupul celor „7 magnifici”. Alphabet, Meta, Microsoft, Apple și Amazon își prezintă rezultatele financiare pe trimestrul al treilea, iar investitorii se întreabă dacă există suficiente elemente care să justifice continuarea creșterii prețurilor pentru acțiunile acestor companii. Până acum rezultatele financiare nu au dezamăgit, dar investitorii par să fi evaluat mai puternic elementele negative specifice, cum ar fi creșterea cheltuielilor sau estimările mai slabe pentru trimestrul următor și ca urmare, prețul acțiunilor a scăzut.
Bogdan Maioreanu - joi, 31 oct. 2024, 16:29
Giganții din domeniul tehnologiei înregistrează rezultate bune, dar acțiunile lor scad

Alphabet, compania mamă a Google, a început în forță această săptămână de raportări financiare pentru acțiunile americane din domeniul tehnologiei, înregistrând o creștere solidă atât pe venituri cât și pe profituri. Divizia sa de cloud a înregistrat o creștere de 35% în ultimul trimestru, cu venituri de 11,4 miliarde de dolari, mai mari decât cele 10,8 miliarde de dolari așteptate de Wall Street. Microsoft și Amazon sunt lideri în domeniul cloud, însă Google câștigă teren și atrage mai mulți clienți în cloud-ul său, pe măsură ce tehnologia AI continuă să fie adoptată de companii. După o creștere inițială, prețurile acțiunilor Alphabet s-au corectat puțin ieri, după închiderea pieței.

Microsoft a continuat festivalul raportărilor bune, înregistrând o creștere la nivelul întregii companii și depășind așteptările în acest trimestru. Veniturile globale au crescut la 65,59 de miliarde de dolari, în timp ce profitul operațional a ajuns la 30,55 de miliarde de dolari. Compania a început timpuriu investițiile în AI și a cheltuit mult, dar această strategie continuă să dea roade. Atunci când îți crești cheltuielile de capital cu peste 33% într-un an, investitorii se așteaptă la creștere. Divizia de cloud Azure a înregistrat o creștere de 34%, determinată de investițiile companiei în inteligență artificială, ceea ce arată că Microsoft își monetizează în mod eficient strategia de inteligență artificială. Dar acțiunile companiei au scăzut cu aproape 4% după ce estimările privind veniturile pentru următorul trimestru fiscal au dezamăgit investitorii. Iar aici trebuie să ne uităm la motive. Nu este lipsă de cerere, ci de ofertă. Într-o conferință telefonică cu analiștii, directorul financiar Amy Hood a declarat că unele capacități ale centrelor de date, pe care Microsoft conta pentru dezvoltarea inteligenței artificiale, nu s-au materializat. Acest lucru va limita creșterea veniturilor din divizia Azure în timpul trimestrului actual, care se încheie în decembrie.

Meta a prezentat, de asemenea, cifre bune. Veniturile de 40,59 de miliarde de dolari au marcat o creștere de 19% de la an la an și au fost ușor mai mari decât așteptările analiștilor, de 40,31 de miliarde de dolari. Dar investitorii sunt îngrijorați de faptul că și cheltuielile de capital au crescut de la an la an, atingând 9,2 miliarde de dolari, deoarece compania continuă să investească miliarde de dolari în inteligența artificială și în divizia sa hardware Reality Labs. Reality Labs este responsabilă pentru produse precum recent lansata cască de realitate virtuală Meta Quest și ochelarii de realitate augmentată Orion. Dar, deocamdată, această divizie a înregistrat o pierdere operațională de 4,4 miliarde de dolari, o tendință pe care directorul financiar Susan Li a declarat că se așteaptă să o mențină până la sfârșitul anului. Acțiunile Meta au scăzut cu 3% după închiderea pieței.

În tot acest peisaj complicat al dezvoltării AI, după rezultatele slabe ale AMD și știrea că auditorul companiei Super Micro a demisionat, investitorii privesc cu mai multă prudență întregul sector tehnologic. Și cum am văzut că marile creșteri au fost de fapt chiar în acest domeniu al centrelor de date care sunt dependente de cipuri, este posibil ca și acest lucru să fi influențat și sentimentul investitorilor.

Alți doi giganți din cei „7 magnifici” încheie această săptămână aglomerată de raportari financiare: Amazon și Apple. La Amazon, investitorii vor fi cu ochii pe tendințele de cheltuieli de consum într-un moment în care afacerea de retail a gigantului de comerț electronic se confruntă cu încetinirea creșterii. Wall Street se așteaptă ca veniturile să crească cu 9,9% până la 157,28 de miliarde de dolari pe parcursul trimestrului. Ochii investitorilor sunt ațintiți mai ales pe creșterea sectorului centrelor de date. În raportul financiar anterior am văzut că, deși veniturile din centrele de date reprezintă jumătate din veniturile din comerțul online, atunci când ajungem la profiturile operaționale cele din centrele de date sunt de două ori mai mari decât cele generate de toate celelalte divizii la un loc.

La Apple, pe de altă parte, toți ochii sunt ațintiți asupra noului iPhone 16 și a vânzărilor sale, dar și asupra estimărilor pentru ultimul trimestru al anului și a impactului pe care introducerea Apple intelligence (integrarea inteligenței artificiale în iPhone) în SUA și extinderea acesteia în alte regiuni ale globului – nu și în Uniunea Europeană – îl vor avea asupra veniturilor companiei.

Potrivit celui mai recent sondaj eToro Retail Investor Beat, investitorii individuali sunt foarte interesați de acțiunile celor „7 magnifici”, doar mai puțin de 26% declarând că nu au investit și nu intenționează să investească în aceste acțiuni (35% pentru Alphabet). De asemenea, toate aceste acțiuni sunt în top 10 cele mai deținute acțiuni de către investitorii globali și români pe platforma eToro, la finalul trimestrului trecut.

Bogdan Maioreanu este analist și comentator de piață al eToro.

Despre eToro

eToro este o platformă de tranzacționare și investiții care le permite utilizatorilor să investească, să își împărtășească cunoștințele și să învețe. eToro a fost fondată în 2007 cu misiunea de a deschide piețele globale pentru ca toți cei interesați să poată tranzacționa și investi într-un mod simplu și transparent. În prezent, eToro este o comunitate globală cu peste 38 de milioane de utilizatori înregistrați în 75 de țări. Credem că există putere în schimbul de cunoștințe și că putem avea mai mult succes investind împreună. Așa că am creat o comunitate de investiții colaborativă, concepută pentru a vă oferi instrumentele de care aveți nevoie pentru a vă dezvolta cunoștințele și veniturile. Pe platforma eToro, utilizatorii pot deține o gamă largă de active tradiționale și inovatoare și pot alege cum să investească: pot tranzacționa direct, pot investi într-un portofoliu sau pot copia alți investitori.

Atenționare privind exonerarea de răspundere

Această comunicare este doar în scopuri de informare și educație și nu trebuie luată drept sfat pentru investiții sau recomandare personală, ofertă sau solicitare de a cumpăra sau vinde orice instrumente financiare. Acest material a fost pregătit fără a ține cont de vreun obiectiv de investiții anume al destinatarului sau de situația sa financiară și nu a fost pregătit în conformitate cu cerințele legale și de reglementare pentru promovarea cercetărilor independente. Orice referință la performanțele trecute sau viitoare ale unui instrument financiar, indice sau produs de investiții complex nu sunt și nu trebuie considerate a fi un indicator sigur pentru rezultate viitoare. eToro și Economica.netnu își asumă nicio răspundere că informațiile incluse în acest raport sunt în totalitate corecte și complete.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...