Viitoarea construcție va avea un regim de înălțime P+1E cu 94 de locuri de parcare, din care patru locuri pentru persoanele cu dizabilități și patru locuri pentru încărcarea autovehiculelor electrice. Acoperișul va fi tip terasă circulabilă amenajată pentru locuri de parcare.
Imobilul va fi racordat la rețelele de iluminat, apă și canalizare. Accesul auto se va face din direct din Strada Română, iar la cota superioară se va realiza printr-o rampă auto cu sens de urcare si coborâre. Pe latura de vest accesul se mai poate realiza și din Strada Ciprian Porumbescu. Accesul pietonal se va face cu ajutorul a două lifturi și a două scări.
Pentru acest obiectiv se vor desființa 62 de garaje.
Valoarea estimată a contractului lansat în licitație publică pentru proiectarea și execuția lucrărilor este de aproximativ 9,7 milioane de lei, iar ofertele sunt așteptate până pe 18 noiembrie 2024. Termenul de realizare a contractului va fi, după parcurgerea tuturor etapelor legale, de 24 de luni, din care patru luni pentru proiectare și 20 de luni pentru execuție.