Gunther Oettinger va discuta la Bucureşti despre provocările din domeniul politicii energetice a UE

Comisarul european pentru energie, Gunther Oettinger, efectuează o vizită la Bucureşti în cadrul căreia va avea întrevederi cu prim-ministrul Victor Ponta şi cu ministrul energiei Răzvan Nicolescu şi va participa la o conferinţă a Central Europe Energy Partners (CEEP).
Economica.net - joi, 24 apr. 2014, 20:28
Gunther Oettinger va discuta la Bucureşti despre provocările din domeniul politicii energetice a UE

‘Comisarul european pentru energie Gunther Oettinger se va afla la Bucureşti joi seară şi vineri. În timpul vizitei se va întâlni cu premierul român (Victor) Ponta şi ministrul energiei (Răzvan) Nicolescu pentru a discuta chestiuni curente legate de politica europeană şi de energie. În plus, comisarul Oettinger va participa la o conferinţă a Central Europe Energy Partners (CEEP) cu care va schimba vederi asupra provocărilor curente în domeniul politicii energetice’, a declarat Sabine Berger, purtătoarea de cuvânt a comisarului european pentru energie.

Vizita la Bucureşti a lui Gunther Oettinger are loc în contextul în care Comisia Europeană încă încearcă să ajungă la un acord cu Rusia pentru o întâlnire trilaterală la care să participe şi Ucraina privind securitatea livrărilor de gaz către UE. Rusia a propus organizarea acestei reuniuni trilaterale pe 28 aprilie la Moscova, dar soluţia nu a fost reţinută. Comisia Europeană a acceptat săptămâna trecută, la cererea preşedintelui rus Vladimir Putin, desfăşurarea de discuţii cu Moscova şi Kiev privind securitatea aprovizionării cu gaz.

Reţeaua de gazoducte ucrainene asigură un tranzit între 65 miliarde şi 133 miliarde de metri cubi de gaz cumpărat de ţările UE. Gazul cumpărat de ţările UE din Rusia acoperă circa 25% din consumul ţărilor UE şi aproximativ 30% din importuri.

În prezent, CE efectuează un studiu referitor la securitatea energetică, reducerea dependenţei faţă de aprovizionarea cu gaz rusesc şi creşterea eficienţei energetice, care va fi prezentat cu prilejul reuniunii Consiliului European din iunie

 

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor climatice pentru ţările în curs de dezvoltare la 250 de miliarde de......
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la Budapesta, că era important ca vineri să se ajungă ...
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR, firma energetică de stat din Azerbaidjan, este în negocieri cu potenţiali cumpărători pentru vânzarea participaţiilor ...
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...