Consiliul Politic Naţional al PSD a decis: Social-democraţii nu vor avea o colaborare politică cu AUR după parlamentare

Consiliul Politic Naţional al PSD a decis joi, în unanimitate, să susţină două propuneri politice înaintate de preşedintele social-democraţilor, Marcel Ciolacu, şi anume faptul că Partidul Social Democrat nu va avea o alianţă sau o colaborare politică cu AUR nici în Parlament, nici în Guvern, după alegerile parlamentare şi prezidenţiale, iar în cazul în care candidatul PSD devine preşedintele României acesta nu va desemna un prim-ministru din partea Alianţei pentru Unirea Românilor.
AGERPRES - vin, 01 nov. 2024, 15:08
Consiliul Politic Naţional al PSD a decis: Social-democraţii nu vor avea o colaborare politică cu AUR după parlamentare

Mai mult, reprezentanţii PSD vor evita orice acţiune sau demers care ar putea fi perceput ca o susţinere sau un parteneriat politic cu AUR, conform poziţiei oficiale a partidului”, anunţă social-democraţii, într-o postare pe pagina de Facebook a partidului, scrie Agerpres .

Conform sursei citate, decizia a fost aprobată, în mod simbolic, de liderii PSD încă de miercuri seara, într-o emisiune electorală, iar joi au fost îndeplinite toate procedurile interne din punct de vedere statutar.

„Partidul Social Democrat îşi reconfirmă public angajamentul de a proteja şi promova obiectivele şi valorile europene, de a colabora cu formaţiuni politice care promovează valori democratice, responsabilitate socială şi respect pentru diversitatea opiniilor. Astfel, deciziile luate vizează conducerea AUR, conduita necivilizată a acestora şi au drept bază diferenţele majore de ideologie şi de viziune între PSD şi AUR în ceea ce priveşte abordarea problemelor sociale, economice şi politice, precum şi direcţiile de dezvoltare pe termen lung pentru România. PSD respectă opţiunea politică a susţinătorilor şi a celor care votează partidul AUR. România însă are nevoie de un climat politic stabil, fără excese de discurs radical. România are nevoie de o clasă politică responsabilă, cu un discurs politic echilibrat şi concentrată pe identificarea de soluţii constructive pentru dezvoltare”, subliniază social-democraţii.

Te-ar mai putea interesa și
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar se desfăşoară sâmbătă în condiţii de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov, din cauza ninsorilor abundente şi temperaturilor scăzute,......
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei anunțate de sindicate
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei ...
Volkswagen nu renunţă la planurile sale privind închiderile de fabrici în Germania, chiar dacă sindicatul a votat să ...
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Fitch Ratings a revizuit în creştere ratingul pentru datoriile pe termen lung al băncii româneşti Garanti Bank S.A. ...
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Premierul Viktor Orban, care a rămas apropiat de Kremlin în pofida războiului declanşat de Rusia în Ucraina, a cerut ...