Cehia se aliază cu Italia, sprijinind producătorii auto afectaţi de normele mai dure privind emisiile de CO2

Cehia se va alătura Italiei în încercarea de a preveni amenzile impuse producătorilor auto din 2025, când în UE intră în vigoare norme mai dure privind emisiile de CO2, a anunţat duminică ministrul ceh al Transporturilor, Martin Kupka, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 04 nov. 2024, 09:24
Cehia se aliază cu Italia, sprijinind producătorii auto afectaţi de normele mai dure privind emisiile de CO2

Producătorii auto se vor confrunta cu dificultăţi în îndeplinirea noilor obiective din cauza scăderii cererii pentru vehicule electrice (EV) în Europa, iar Cehia şi Italia vor prezenta o poziţie comună săptămâna aceasta, când liderii UE se întâlnesc la Budapesta, a declarat Kupka, scrie Agerpres.

În prezent limita de emisii la nivelul întregii flote a UE este de 116 grame CO2/km, măsurată pe baza aşa-numitei procedură de testare WLTP, dar urmează să scadă până la 94 g CO2/km în 2025. Depăşirea limitelor de CO2 ar putea duce la amenzi în valoare de 95 de euro pentru fiecare CO2 gram/km în plus înmulţit cu numărul de vehicule vândute. În aceste condiţii, companiile auto s-ar putea confrunta cu amenzi de sute de milioane de euro.

Producătorii auto se confruntă cu dificultăţi în ajustarea modelelor lor pentru îndeplinirea noilor obiective, susţine ministrul ceh al Transporturilor. „Ei nu pot face asta deoarece interesul în vehicule electrice scade în toată Europa”. Firmele auto nu vor avea bani să finanţeze cercetarea şi dezvoltarea dacă sunt forţate să plătească amenzi, a adăugat oficialul ceh.

Cehia face parte din grupul de state membre UE care se opun Pactului verde european (Green Deal), menit să combată schimbările climatice şi să reducă poluarea.

Limitele mai dure din 2025 fac parte din planurile de interzicere a automobilelor cu motoare pe benzină şi motorină din 2035.

Industria auto contribuie cu aproximativ 9% la PIB-ul Cehiei, o ţară cu 10,9 milioane de locuitori, unde s-au produs anul trecut 1,4 milioane de maşini, fiind unul din cei mai mari producători per capita din Europa.

Trei companii auto operează în ţară – Skoda Auto (subsidiară a Volkswagen), Hyundai Motor şi Toyota Motor Corp.

Te-ar mai putea interesa și
Metropolitan Life raportează o creștere de aproape 24% a primelor brute subscrise în primele nouă luni din 2024
Metropolitan Life raportează o creștere de aproape 24% a primelor brute subscrise în primele nouă luni din 2024
Compania Metropolitan Life, unul dintre cei mai importanți jucători din piața asigurărilor de viață din România, anunță o creștere de 23,95% a primelor brute subscrise în primele nouă......
Ciolacu: I-am cerut secretarului general al NATO să sprijine suplimentarea şi întărirea prezenţei aliate în România
Ciolacu: I-am cerut secretarului general al NATO să sprijine suplimentarea şi întărirea prezenţei aliate în România
Premierul Marcel Ciolacu a informat, luni, că i-a solicitat secretarului general al NATO, Mark Rutte, să sprijine suplimentarea ...
Suedia și Finlanda își sfătuiesc cetățenii să se pregătească pentru un posibil război
Suedia și Finlanda își sfătuiesc cetățenii să se pregătească pentru un posibil război
Suedia a început luni să le trimită locuitorilor săi aproximativ cinci milioane de broşuri, îndemnându-i să se pregătească ...
Ministerul Finanţelor a respins toate ofertele băncilor pentru emisiunea de obligaţiuni de stat pe 30 de luni, prin care voia să împrumute 700 mil.lei
Ministerul Finanţelor a respins toate ofertele băncilor pentru emisiunea de obligaţiuni de stat pe 30 de luni, prin care ...
Ministerul Finanţelor (MF) a respins, luni, toate ofertele băncilor primite în cadrul licitaţiei pentru o emisiune de ...