Marea Britanie anunţă fonduri suplimentare pentru combaterea traficului de migranţi

Regatul Unit va aloca 75 de milioane de lire sterline (89 de milioane de euro) ca fonduri suplimentare pentru lupta împotriva reţelelor de trafic de migranţi, au anunţat luni serviciile premierului Keir Starmer, cu ocazia adunării generale a Interpol de la Glasgow, relatează AFP şi dpa.
AGERPRES - lun, 04 nov. 2024, 13:32
Marea Britanie anunţă fonduri suplimentare pentru combaterea traficului de migranţi

Noua sumă ridică la 150 de milioane de lire sterline fondurile recent anunţate pentru a întări securitatea frontierelor şi pentru a combate bandele implicate în organizarea traversării ilegale a Canalului Mânecii de către migranţi, cu consecinţe adesea mortale şi care a atins un nivel record, scrie Agerpres.

Prim-ministrul laburist Keir Starmer, venit la putere în iulie, a abandonat proiectul controversat apărat de guvernele conservatoare anterioare şi care viza expulzarea în Rwanda a solicitanţilor de azil sosiţi ilegal în Regatul Unit. El s-a angajat în schimb să ia măsuri împotriva traficului de migranţi şi să consolideze cooperarea cu ţările europene.

Premierul britanic urma să ia cuvântul luni în prima zi a adunării generale anuale a organizaţiei internaţionale de cooperare poliţienească Interpol, care se desfăşoară până joi la Glasgow, în Scoţia.

„Lumea trebuie să devină conştientă de gravitatea provocării” reprezentate de reţelele de contrabandă, îndeamnă Starmer în discursul său, potrivit unor extrase transmise de serviciile sale.

„Am fost ales pentru a asigura securitatea poporului britanic. Graniţele puternice fac parte din acest lucru. Dar securitatea nu se opreşte la graniţele noastre”, subliniază el.

„Nu este nimic progresist în a închide ochii faţă de moartea unor bărbaţi, femei şi copii pe Canalul Mânecii”, se adaugă în text.

Aproximativ 31.094 de migranţi au sosit ilegal anul acesta în Regatul Unit începând din ianuarie, traversând Canalul Mânecii în ambarcaţiuni improprii, deci mai mulţi decât în întregul an 2023. Cel puţin 60 de oameni au murit, ceea ce face din anul în curs anul cel mai costisitor în vieţi umane pierdute de la apariţia acestui fenomen, în 2018.

„Este un comerţ josnic care trebuie eradicat oriunde prosperă. Acesta este motivul pentru care aplicăm împotriva bandelor abordarea noastră în lupta împotriva terorismului, despre care ştim că este eficientă”, mai notează Starmer.

Între altele, Regatul Unit a înfiinţat un centru de comandă pentru „securitatea frontierelor” destinat „să pună capăt fragmentării între poliţie, poliţiştii de frontieră şi (agenţiile) de informaţii”.

Ministrul de interne britanic Yvette Cooper a promis la rândul ei luni că guvernul său va „încerca să progreseze cât mai rapid posibil” în ce priveşte limitarea traversărilor ilegale ale Canalului Mânecii, fără a menţiona obiective specifice, dar asigurând că va trebui să se ia măsuri împotriva „bandelor infracţionale aflate în centrul” acestei probleme.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...