Mariana Gheorghe (OMV Petrom) a primit distincţia Doctor Honoris Causa de la Universitatea de Vest Timişoara

Mariana Gheorghe, CEO OMV Petrom, a primit vineri distincţia de Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum, acordată de către Universitatea de Vest din Timişoara, la iniţiativa Facultăţii de Economie şi Administrare a Afacerilor, se arată într-un comunicat al companiei.
Economica.net - vin, 25 apr. 2014, 13:53
Mariana Gheorghe (OMV Petrom) a primit distincţia Doctor Honoris Causa de la Universitatea de Vest Timişoara

Potrivit Petrom, este pentru prima dată când titlul este acordat unui reprezentat al mediului de afaceri din România.

Această distincţie se acordă personalităţilor din mediul socio-economic care au avut o contribuţie substanţială şi de durata la dezvoltarea domeniului în care activează, creând un impact pozitiv în cadrul comunităţii, se mai arată în comunicat.

‘Sunt profund onorată de această distincţie acordată de Universitatea de Vest din Timişoara şi doresc să le mulţumesc pe această cale pentru înaltele standarde promovate în învăţământul superior românesc. OMV Petrom a trecut printr-un amplu proces de transformare în perioada post-privatizare iar această distincţie reprezintă o recunoaştere a impactului pozitiv al OMV Petrom în economia şi societatea românească’, a declarat Mariana Gheorghe.

Potrivit acesteia, Petrom are acum 15.000 de furnizori, iar circa 90% dintre aceştia sunt companii din România.

‘Investiţiile OMV Petrom în sectorul energetic românesc, de circa 10 miliarde în ultimii 9 ani, au pus din nou România pe harta industriei petroliere, atât din perspectiva realizărilor tehnice, cât şi prin atragerea unora dintre cei mai mari jucători la nivel mondial în proiecte din România’, a adăugat şefa Petrom.

Grupul Petrom a încheiat anul 2013 cu un profit net de 4,824 miliarde de lei, în creştere cu 22% faţă de rezultatul net de 3,946 miliarde lei, raportat la finele lui 2012, potrivit rezultatelor preliminare consolidate ale grupului Petrom.

În trimestrul al patrulea din 2012, profitul net al companiei petroliere s-a ridicat la 1,158 miliarde de lei, în creştere cu 10% comparativ cu profitul net consemnat în perioada similară a anului precedent, care s-a ridicat la 1,055 miliarde lei.

OMV, una dintre cele mai mari companii industriale publice din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom.

Statul român prin Ministerul Economiei deţine 20,63% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea – 18,99% şi alţi acţionari 9,35%.

Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele explorare şi producţie, rafinare şi produse petrochimice, marketing, gaze naturale şi energie.

 

Te-ar mai putea interesa și
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, lider în domeniul sistemelor arhitecturale din aluminiu. Compania a publicat......
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi ...
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea Aurie din Sibiu și George Enescu din Craiova
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea ...
Cartierul Aeroport din Sibiu (76,6), Craiovița Nouă din Craiova (74,3) și Aleea Carpați din Târgu Mureș (73,7) se află ...
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la ...