Centura Comarnic: Au fost montate primele grinzi la pasajul peste râul Prahova și calea ferată București – Brașov

Constructorul Centurii Comarnic a montat primele grinzi la pasajul peste râul Prahova și calea ferată București - Brașov, potrivit unor imagini postate de pasionații de infrastructură. Noul pasaj va avea o lungime totală de 1.493 de metri.
Anemona Andone - mar, 05 nov. 2024, 10:49
Centura Comarnic: Au fost montate primele grinzi la pasajul peste râul Prahova și calea ferată București - Brașov

„Astăzi am marcat un moment important în construcția pasajului superior de pe centura Comarnic, care va traversa râul Prahova și calea ferată Ploiești – Brașov! Primele grinzi au fost montate, un pas esențial în progresul acestui proiect de infrastructură de anvergură”, transmite autorul imaginilor postate marți pe forumul PeUndeMerg.ro al Asociației Pro Infrastructură (API).

 

Pasajul face parte din varianta ocolitoare Comarnic și include un pod pentru fiecare sens de circulație, fiecare având trei deschideri majore de 55+70+55 metri pentru traversarea căii ferate, cu structură mixtă oțel-beton. Podul supratraversează magistrala 300 de cale ferată dublă la km 112+890, un drum local la km 113+830, și include o pasarelă pietonală peste râul Prahova în zona Comarnic.

Proiectul prevede un total de 32 de deschideri suplimentare de 41 de metri, construite cu grinzi prefabricate precomprimate, iar întreaga lungime a podului este de 1493 de metri între culee, potrivit autorului imaginilor.

„Finalizarea centurii Comarnic va contribui la fluidizarea traficului din zonă, reducând aglomerația și timpul petrecut în trafic pentru localnici și turiști. De asemenea, această lucrare va ajuta la protejarea mediului prin reducerea poluării și va impulsiona dezvoltarea economică a regiunii, facilitând transportul pe axa Ploiești – Brașov”, mai scrie autorul imaginilor.

comarnic

În ianuarie 2024, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a emis autorizație de construire pentru lucrări la Centura Comarnic. Solicitantul autorizației este Consiliul Județean Prahova.

Valoarea lucrărilor autorizate, fără TVA: 121,11 milioane de lei, reprezentând valoarea lucrărilor declarate de solicitant, înscrisă în cererea de autorizare și in devizul general, potrivit documentului emis cu data de 17 ianuarie.

Centura va ocoli oraşul Comarnic şi DN 1 prin vest, va avea o lungime de aproape 6 km şi două benzi de circulaţie.

În cadrul proiectului, vor fi construite trei poduri noi şi va fi dublat podul peste râul Prahova de pe DJ 101R. În acelaşi timp, se va construi un pasaj peste râul Prahova şi calea ferată Ploieşti – Braşov.

La intersecţiile cu DN 1, sunt prevăzute sensuri giratorii dimensionate, astfel încât să preia traficul actual care va proveni de pe centura Comarnic şi din oraşul Comarnic. Centura Comarnic va servi ca drum de descărcare a viitoarei autostrăzi.

Contractul de proiectare şi execuţie a Centurii Comarnic a fost semnat în mai 2023. Licitaţia pentru acest obiectiv de investiţii a fost câştigată de asocierea Frasinul SRL (lider) – SC Artehnis SRL, la valoarea de 236,74 milioane de lei fără TVA.

FOTO – VIDEO: Centura Comarnic (sursa: YouTube StopCadru)

Te-ar mai putea interesa și
Radu Oprea: Guvernul a aprobat alocarea a 100 de milioane de lei pentru programul Start-Up Nation, ediţia a 3-a
Radu Oprea: Guvernul a aprobat alocarea a 100 de milioane de lei pentru programul Start-Up Nation, ediţia a 3-a
Guvernul a aprobat alocarea a 100 de milioane de lei pentru programul Start-Up Nation, ediţia a 3-a, a declarat ministrul Economiei, Radu Oprea....
Ministrul Cercetării Bogdan Ivan: Poșta Română este o instituție strategică. Nu se pune problema desființării de oficii poștale sau de concedieri
Ministrul Cercetării Bogdan Ivan: Poșta Română este o instituție strategică. Nu se pune problema desființării de ...
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a declarat, joi, că nu se pune problema desfiinţării ...
Companiile din indicele BET înregistrează o creștere de 45% a profitului net în T3 2024, datorită câștigurilor unice raportate de Digi Communications și Banca Transilvania
Companiile din indicele BET înregistrează o creștere de 45% a profitului net în T3 2024, datorită câștigurilor unice ...
Indicele BET al Bursei de Valori București traversează un an remarcabil, ca urmare atât a unor elemente unice, cât și ...
Stay Fit Gym deschide al 47-lea centru de fitness și devine cea mai mare rețea din România și Europa de Est
Stay Fit Gym deschide al 47-lea centru de fitness și devine cea mai mare rețea din România și Europa de Est
Stay Fit Gym, rețeaua de fitness cu cea mai mare acoperire la nivel de orașe din România, anunță deschiderea unui nou ...