Prima licitaţie prin CfD – Ofertele se pot depune până la data de 18 noiembrie, anunţă Ministerul Energiei

Ofertele pentru prima licitaţie prin Contracte pentru Diferenţă (CfD) se pot depune până la data de 18 noiembrie 2024, în condiţiile în care au fost finalizate solicitările suplimentare de clarificări primite după data de 23 octombrie 2024, data limită iniţială pentru finalizarea acestui proces, a anunţat, marţi, Ministerul Energiei.
AGERPRES - mar, 05 nov. 2024, 13:10
Prima licitaţie prin CfD - Ofertele se pot depune până la data de 18 noiembrie, anunţă Ministerul Energiei

De altfel, Ministerul Energiei a publicat pe site-ul propriu un document actualizat de 64 de pagini privind întrebările şi răspunsurile aferente clarificării aspectelor legate de participarea în procesul de licitaţie pentru a oferi informaţii cât mai pertinente cu scopul asigurării unei participări cât mai numeroase la prima licitaţie CfD, scrie Agerpres.

Documentul cuprinde, printre altele, clarificări legate de modificări ale contractului, reguli aplicabile solicitantului, despre procedura de licitaţie, garanţii (de participare şi de bună execuţie), CFD, obligaţiile beneficiarului, resursele financiare şi plăţile CFD. De asemenea, mai sunt clarificări despre modificările legislative, conţinutul Ofertei Tehnice şi a Ofertei financiare, criterii de eligibilitate, limitări ale răspunderii şi pierderilor, penalităţi şi mult altele.

„Ministerul Energiei consideră închis procesul de clarificări aferent primei licitaţii pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile de energie eoliană onshore şi solară fotovoltaică prin Contracte pentru Diferenţă (CfD) şi încurajează părţile interesate să depună oferte până la data de 18 noiembrie”, precizează instituţia.
Prima licitaţie din cadrul schemei CfD va susţine dezvoltarea de proiecte fotovoltaice cu o capacitate de 500 MW şi proiecte eoliene onshore de 1.000 MW.

Potrivit ministrului Energiei, Sebastian Burduja, investitorii vor beneficia de un sprijin sub forma unui contract pentru diferenţă, care le va garanta un preţ fix de vânzare a energiei electrice pentru o perioadă de 15 ani. Preţul va fi stabilit în urma unei licitaţii competitive, cu un prag maxim de pornire de 78 euro/MWh pentru proiectele fotovoltaice şi 82 euro/MWh pentru cele eoliene onshore.

„Invit cât mai mulţi investitori să participe la această licitaţie şi să contribuie la transformarea sectorului energetic din România. Cu cât vom avea mai mulţi ofertanţi, cu atât vom reuşi să accelerăm schimbarea necesară pentru creşterea capacităţii de producţie a energiei din surse regenerabile, la un cost competitiv. Reamintesc faptul că România este prima ţară care a reuşit finanţarea schemei CfD din Fondul pentru Modernizare, obţinând o sumă de 3 miliarde de euro în acest scop”, declara t ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la începutul lunii septembrie.

O a doua licitaţie, care va acoperi o capacitate totală de 3.500 MW din proiecte de energie eoliană onshore şi fotovoltaică, este programată pentru lansare anul viitor. Aceste măsuri vor contribui la creşterea şi consolidarea capacităţii României de a produce energie din surse regenerabile, aducând beneficii majore economiei şi cetăţenilor, precum şi asigurarea securităţii energetice şi competitivităţii preţurilor.

Semnarea contractelor pentru prima licitaţie este aşteptată să se finalizeze până la sfârşitul acestui an, preciza sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și
dm drogerie markt România raportează că a închis anul financiar 2023/2024 cu o cifră de afaceri peste 1,77 de miliarde de lei, în creștere cu 35%
dm drogerie markt România raportează că a închis anul financiar 2023/2024 cu o cifră de afaceri peste 1,77 de miliarde ...
dm drogerie markt România a închis anul financiar 2023 - 2024 la data de 30 septembrie, cu o cifră de afaceri de 1.770.743.025 lei, mai mare cu 35,35% față de anul anterior, continuând astfel......
Radu Oprea: Guvernul a aprobat alocarea a 100 de milioane de lei pentru programul Start-Up Nation, ediţia a 3-a
Radu Oprea: Guvernul a aprobat alocarea a 100 de milioane de lei pentru programul Start-Up Nation, ediţia a 3-a
Guvernul a aprobat alocarea a 100 de milioane de lei pentru programul Start-Up Nation, ediţia a 3-a, a declarat ministrul ...
Ministrul Cercetării Bogdan Ivan: Poșta Română este o instituție strategică. Nu se pune problema desființării de oficii poștale sau de concedieri
Ministrul Cercetării Bogdan Ivan: Poșta Română este o instituție strategică. Nu se pune problema desființării de ...
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a declarat, joi, că nu se pune problema desfiinţării ...
Companiile din indicele BET înregistrează o creștere de 45% a profitului net în T3 2024, datorită câștigurilor unice raportate de Digi Communications și Banca Transilvania
Companiile din indicele BET înregistrează o creștere de 45% a profitului net în T3 2024, datorită câștigurilor unice ...
Indicele BET al Bursei de Valori București traversează un an remarcabil, ca urmare atât a unor elemente unice, cât și ...