Autobuzele etajate şi telegondola, la dispoziţia turiştilor în minivacanţa de 1 Mai

Turiştii care vor petrece minivacanţa de 1 Mai pe litoralul românesc vor putea beneficia de plimbări cu autobuzele etajate şi cu telegondola.
Economica.net - vin, 25 apr. 2014, 19:53
Autobuzele etajate şi telegondola, la dispoziţia turiştilor în minivacanţa de 1 Mai

Preşedinta Asociaţiei Litoral – Delta Dunării (ALDD), Corina Martin, a informat, vineri, că în perioada 30 aprilie – 4 mai autobuzele etajate vor circula zilnic între orele 10,00 – 20,00, cu plecări de la Gară din 30 în 30 de minute. Biletele de transport pot fi achiziţionate la preţul de 5 lei numai de la taxatoarele aflate în respectivele mijloace de transport în comun.

Traseul autobuzelor etajate ‘Mamaia Estival’ este următorul: Gară – Bd. Ferdinand – Str. Mircea cel Bătrân – Bd. Mamaia pâna la capătul staţiunii, la Hotel Caraiman, şi retur pe Bd. Mamaia – Bd. Tomis – Bd. Ferdinand – Gara.

Telegondola din staţiunea Mamaia va funcţiona zilnic în perioada 1 – 4 mai, între orele 10,00 – 20,00, o călătorie costând 15 lei pentru o persoană. Copiii sub 7 ani şi persoanele cu handicap beneficiază de transport gratuit.

Pe podul de la Agigea, aflat în reparaţii capitale, se va circula, în perioada 29 aprilie, ora 14,00 – 6 mai, ora 8,00, doar cu restricţie de viteză de 50 de kilometri pe oră, fără restricţie de tonaj pentru transportul de călători. Restricţiile pentru traficul de marfă vor fi în continuare menţinute. Pe pod se va circula pe trei benzi, Poliţia Rutieră stabilind, în funcţie de fluxul de trafic, numărul de benzi pe sens, astfel încât să nu existe ambuteiaje.

 

Te-ar mai putea interesa și
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ca acesta să preia conducerea PNL, arătând, însă, că "decizia va fi......
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...