Elon Musk consideră inutilă dezvoltarea unui model Tesla de 25.000 de euro pentru șoferi „non-robo…”

Cu câteva luni în urmă, când Reuters a dezvăluit că Tesla vrea să renunțe la un model accesibil de circa 25.000 de dolari, Elon Musk s-a grăbit să numească informația „o minciună”. Acum detaliile deciziei ies la iveală.
Robert Stan - mar, 05 nov. 2024, 22:08
Elon Musk consideră inutilă dezvoltarea unui model Tesla de 25.000 de euro pentru șoferi „non-robo...”

În aprilie 2024, jurnaliștii Reuters scriau că dezvoltarea unui model Tesla de 25.000 de dolari, așa-numitul proiect Redwood, a fost abandonată. Imediat, Elon Musk a postat pe platforma de socializare X un mesaj în care menționa că „Reuters minte (din nou)”, fără a menționa care sunt informațiile inexacte.

Cu toate acestea, două surse ale agenției de presă a menționau că au aflat de decizia Tesla de a renunța la Model 2 (mașna de 25.000 de euro) în cadrul unei întâlniri la care au participat zeci de angajați. Aparent, aceasta a avut loc la sfârșitul lunii februarie. În schim, aceleași surse menționaucă „directiva lui Elon este de a merge până la capăt cu proiectul pentru robotaxi”.

În privința robotaxi-urilor, rezultatul a fost evident la începutul lunii octombrie, atunci când Tesla a prezentat în California, cu mare fast, atât Cybercab cât și Robovan.

Acum, aceiași jurnaliști Reuters scriu că Musk pare să fi recunoscut că Tesla a renunțat la planurile sale pentru o mașină de 25.000 de dolari „condusă de om”. Mai exact, în conferința din 23 octombrie cu privire la rezultatele financiare șeful Tesla menționa că dezvoltarea unei mașini complet electrice accesibile ar fi „inutilă”, cu excepția cazului în care aceasta ar fi complet autonomă.

Întrebat de un investitor „când ne putem aștepta ca Tesla să ofere modelul de mașină accesibilă de 25.000 de dolari?” Musk a răspuns scurt „Nu facem un non-robo…”, însă a fost întrerupt de un alt oficial Tesla. Ulterior, Elon Musk a revenit asupra temei adăugând că „practic, a avea un model obișnuit de 25.000 de dolari este inutil. Ar fi o prostie”.

Dacă și când ar putea Tesla dezvolta o mașină complet autonomă cu un preț de 25.000 e dolari rămâne o necunoscută. Însă este demn de luat în seamă faptul că un astfel de vehicul, cu un preț doar puțin mai mare este deja anunțat. Este vorba, desigur, despre robotaxi-ul Cybercab prezentat cu câteva zile în urmă. Conform oficialilor Tesla, producția de serie a acestuia ar putea începe în 2026, iar prețul unui exemplar ar trebui să fie sub 30.000 de dolari.

Citește și:
– Elon Musk a prezentat noile Tesla Robotaxi și Robovan
– Tesla ar putea renunța la proiectul Redwood, mașina de 25.000 de dolari – surse Reuters

 

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările climatice COP29 de la Baku, după publicarea unui proiect ce a fost......
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...