Avioane ruseşti au violat spaţiul aerian ucrainean „de mai multe ori” – Pentagon

Avioane ruseşti au violat spaţiul aerian al Ucrainei 'de mai multe ori' în ultimele 24 de ore, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Pentagonului, în timp ce situaţia pe teren rămânea foarte tensionată, informează AFP.
Economica.net - sâm, 26 apr. 2014, 06:15
Avioane ruseşti au violat spaţiul aerian ucrainean

‘Pot confirma că de mai multe ori în ultimele 24 de ore avioane ruseşti au intrat în spaţiul aerian ucrainean’, a declarat colonelul Steven Warren. ‘Facem apel la Rusia să ia imediat măsuri pentru a reduce tensiunea’.

Colonelul Warren nu a dat alte elemente care să specifice exact ora şi când s-ar fi produs aceste incursiuni.

Secretarul apărării Chuck Hagel a încercat să-i telefoneze omologului său rus Serghei Şoigu pentru a discuta despre criza din Ucraina, dar Moscova nu a răspuns încă la solicitarea lui Hagel. În schimb, cel mai înalt grad militar american, generalul Martin Dempsey, i-a telefonat joi omologului său rus Valeri Gherasimov, a notat Steven Warren, fără a da detalii cu privire la conţinutul conversaţiei.

Kievul va acţiona cu reţinere contra separatiştilor din estul ţării
     
Guvernul ucrainean va da dovadă de reţinere în operaţiunile sale împotriva separatiştilor proruşi din estul ţării, a declarat vineri viceministrul ucrainean al afacerilor externe Danîlo Lubkivski, citat de AFP.

‘Operaţiunea antiteroristă este în curs de desfăşurare, dar principala noastră preocupare este de a evita să se facă victime’, a declarat el presei. ‘Noi ne protejăm populaţia de pericolele şi provocările separatiştilor dar în mod civilizat, evitând orice baie de sânge’.

El a mai declarat că autorităţile de la Kiev ‘vor să dea o şansă păcii’, făcând apel la Rusia să-şi retragă trupele masate de-a lungul frontierei şi să negocieze o soluţie paşnică.

Dar întrebat despre o posibilă operaţiune militară rusă în Ucraina, el a spus că: ‘dacă Rusia trece linia, trece frontiera, vom lupta pentru a ne apăra ţara’.

‘Avem informaţii care indică faptul că suntem în pericol’, a subliniat el, fără alte precizări. ‘Sperăm ca fermitatea comunităţii internaţionale să descurajeze agresorul’.

Moscova a ameninţat în această săptămână cu o intervenţie militară în Ucraina şi a lansat manevre implicând mai ales aviaţia de-a lungul frontierei.

Te-ar mai putea interesa și
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Filiala spaniolă a grupului Digi Communications din România își extinde operațiunile în Spania, a doua sa piață după România, și a lansat o platformă dedicată de televiziune cu plată cu......
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale ...
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...