Moscova neagă afirmaţiile Pentagonului conform cărora avioane ruseşti ar fi violat spaţiul aerian al Ucrainei

Un reprezentant al Ministerului Apărării al Rusiei a declarat sâmbătă că nu a existat nicio violare a spaţiului aerian al Ucrainei de avioane militare ruseşti, informează ITAR-TASS.
Economica.net - sâm, 26 apr. 2014, 14:06
Moscova neagă afirmaţiile Pentagonului conform cărora avioane ruseşti ar fi violat spaţiul aerian al Ucrainei

„Declaraţiile nefondate ale unor reprezentanţi ai Pentagonului, conform cărora bombardiere ruseşti ar fi violat spaţiul aerian al Ucrainei, se bazează, probabil, pe zvonuri şi presupuneri”, a declarat interlocutorul agenţiei de presă ruse.

CITEȘTE ȘI Avioane ruseşti au violat spaţiul aerian ucrainean „de mai multe ori” – Pentagon

Acesta a subliniat că „declaraţiile respective făcute pentru mass-media au un caracter populist, din ele lipsind informaţiile privind ora şi locul incidentului, precum şi datele privind altitudinea, viteza şi direcţia zborului navei şi alţi parametri obiectivi”. „Este absolut neclar despre ce sector al graniţei ruso-ucrainene este vorba în declaraţiile Pentagonului”, a declarat sursa ITAR-TASS.

Reprezentanţi ai Ministerului rus al Apărării i-au îndemnat pe colegii lor americani să nu mai lanseze informaţii neverificate prin mass-media, ci să utilizeze anii de experienţă în cooperare dintre ministerele apărării celor două ţări în domeniul schimbului de informaţii.

„Astfel de declaraţii ale oficialităţilor de la Pentagon complică şi mai mult situaţia din regiune şi mai ales nu contribuie la detensionarea situaţiei din Ucrainei”, subliniază reprezentanţi ai Ministerului rus al Apărării.

Anterior, reprezentantul Pentagonului Steven Warren afirmase că un avion rusesc a violat, în decurs de 24 de ore, „de mai multe ori spaţiul aerian al Ucrainei”. În acelaşi timp, potrivit ITAR-TASS, Warren nu ar fi făcut alte precizări.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...