Entuziasm moderat în Moldova în privinţa circulaţiei fără vize în Uniunea Europeană

Cetăţenii moldoveni vor putea circula de luni fără vize în Uniunea Europeană (UE), dar acest pas spre Europa unită suscită un entuziasm moderat în ţara din care sute de mii de persoane au emigrat deja în căutarea unui loc de muncă, transmite duminică AFP.
Economica.net - Dum, 27 apr. 2014, 08:03
Entuziasm moderat în Moldova în privinţa circulaţiei fără vize în Uniunea Europeană

‘Este un pas deosebit de important, Moldova fiind prima ţară membră a Parteneriatului Estic ce obţine liberalizarea regimului de vize’, a declarat AFP şeful misiunii UE la Chişinău, Pirkka Tapiola, salutând reformele realizate de Moldova pentru a putea beneficia de această măsură.

Parteneriatul estic a fost încheiat în 2009 cu şase state din fosta U.R.S.S (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova şi Ucraina).

Un sondaj publicat joi de Institutul pentru Politici Publice din Moldova arată în schimb că 50% din cei intervievaţi apreciază că ridicarea obligativităţii vizelor pentru şederile de scurtă durată ‘nu este un eveniment important’, fie pentru că oamenii nu au mijloacele financiare să călătorească, fie pentru că au un paşaport românesc cu care circulă deja fără vize în UE.

Între 500.000 şi 1 milion de persoane au emigrat până acum – mai ales în Rusia şi Italia – în căutarea unui loc de muncă.

‘Liberalizarea vizelor? Nu mă interesează, nu am bani să merg în Europa. Oricum, cine a călătorit în ultimii ani va face şi acum acelaşi lucru’, spune o şomeră de 56 de ani. ‘În Europa nu este de lucru, nu ne aşteaptă nimeni acolo. În Rusia câştigăm bani să ne întreţinem familiile’, arată şi un muncitor de 43 de ani, adăugând că liberalizarea vizelor le dă dreptul moldovenilor doar să călătorească în UE, nu şi să lucreze. Bărbatul, care merge în Rusia în fiecare primăvară să muncească, se teme ca Moscova să nu introducă vize pentru moldoveni sau să nu îi expulzeze pe cei care lucrează deja acolo, ca răspuns la apropierea de UE. ‘Ce vom face atunci?’, se întreabă el.

O studentă la ştiinţe economice din Chişinău se bucură însă de liberalizarea regimului de vize: ‘Majoritatea colegilor mei nu văd niciun viitor în Moldova şi aşteaptă doar să îşi termine studiile ca să poată pleca să îşi caute de lucru în Europa’, spune ea.

Chiar dacă etapa de luni nu deschide piaţa muncii pentru cetăţenii moldoveni, ea marchează totuşi o apropiere de UE înaintea semnării acordului de asociere, programat să aibă loc în luna iunie. Moldova este una din cele două ţări din fostul bloc sovietic, alături de Georgia, care a parafat acest acord în noiembrie, după retragerea Ucrainei.

Entuziasmul faţă de o viitoare integrare a ţării în UE a scăzut totuşi. Potrivit unui sondaj Soros, numărul celor care ar vota pentru intrarea în UE la un eventual referendum a scăzut la 44%, faţă de 76% în 2007. În schimb 45% ar vota pentru adeziunea Moldovei la Uniunea vamală Rusia-Belarus-Kazahstan. Pirkka Tapiola apreciază că scăderea entuziasmului nu este surprinzătoare: ‘Când actuala coaliţie, care s-a identificat cu integrarea europeană, a venit la putere, aşteptările erau foarte mari’, a afirmat el. De atunci moldovenii, dezamăgiţi că nivelul lor de viaţă nu creşte mai repede, pun dificultăţile prin care trec pe seama apropierii de UE şi aşa se explică rezervele lor.

Un bărbat de 65 de ani consideră că autorităţile trebuie să facă mai mult să îmbunătăţească viaţa cetăţenilor moldoveni: ‘Ar trebui să se creeze condiţii pentru ca oamenii să lucreze şi să trăiască demn în ţara lor, aşa cum am făcut în timpul Uniunii Sovietice’, arată el.

Te-ar mai putea interesa și
Piața chiriilor în 2024. Cele mai mari chirii, două vile din București, pentru care se cer 12.000 euro/lună
Piața chiriilor în 2024. Cele mai mari chirii, două vile din București, pentru care se cer 12.000 euro/lună
În 2024, prețul chiriilor a crescut cu 15% față de anul precedent, conform raportului anual realizat de Storia – platforma de imobiliare lansată de OLX. Continuând trendul din 2023,......
CCR a decis că impozitarea progresivă a pensiilor de serviciu e neconstituţională
CCR a decis că impozitarea progresivă a pensiilor de serviciu e neconstituţională
Articolul 101 din Codul fiscal a neconstituţional, a decis CCR joi, 19 decembrie. Articolul 101 prevede cotele de impozitare ...
Ministerul Finanţelor a împrumutat jumătate de miliard de lei de la bănci – date BNR 19 decembrie 2024
Ministerul Finanţelor a împrumutat jumătate de miliard de lei de la bănci – date BNR 19 decembrie 2024
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 500 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat ...
Un nou acord cu FMI? Decizia PSD de a nu participa la guvernare aruncă România în braţele Fondului Monetar Internaţional, spune analistul Adrian Negrescu
Un nou acord cu FMI? Decizia PSD de a nu participa la guvernare aruncă România în braţele Fondului Monetar Internaţional, ...
Decizia PSD vine să pună gaz pe focul instabilităţii politice şi mai ales bugetare, reclamată zilele trecute de Agenţia ...