Companiile italiene Enel, Ansaldo și Leonardo vor să se asocieze pentru a construi reactoare nucleare

Grupurile energetice Enel şi Ansaldo, precum şi firma din domeniul apărării Leonardo, sunt în negocieri pentru a înfiinţa o companie sprijinită de stat care să construiască reactoare nucleare în Italia, a anunţat miercuri ministrul Energiei, Gilberto Pichetto Fratin (foto), transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 06 nov. 2024, 22:13
Companiile italiene Enel, Ansaldo și Leonardo vor să se asocieze pentru a construi reactoare nucleare

Pichetto a confirmat discuţiile cu firmele, anunţate pentru prima dată de publicaţia Il Foglio, dar a spus că nu s-a ajuns încă la niciun acord.

„Dacă şi când vom ajunge la o concluzie, vom elabora un document privind participanţii. Noua companie sprijinită de stat ar trebui să aibă un rol important în sistem”, a declarat Pichetto după un eveniment dedicat energiei de fuziune, la Roma.

Italia a interzis producţia şi utilizarea energiei nucleare în urma referendumurilor din 1987 şi 2011. Guvernul lucrează la o iniţiativă legislativă menită să reintroducă în acest an utilizarea energiei nucleare cu cele mai moderne tehnologii, a anunţat recent Fratin.

Guvernul premierului Giorgia Meloni crede că reactoarele nucleare mici şi reactoarele modulare de ultimă generaţie ar putea ajuta în cadrul procesului de decarbonizare ale celor mai poluante sectoare, inclusiv oţel, sticlă şi producţia de ţigle.

Italia estimează că va putea economisi 17 miliarde de euro din costul decarbonizării economiei până în 2050, dacă ar include cel puţin 11% din energia nucleară în mixul său energetic.

Reuters a anunţat pentru prima dată luna trecută că Italia este în negocieri cu câteva companii, inclusiv grupurile energetice Westinghouse (SUA) şi EDF (Franţa), ca potenţiali parteneri pentru o firmă sprijinită de stat care să construiască reactoare nucleare de ultimă generaţie. Din proiect ar urma să facă parte şi Newcleo, un start-up specializat pe unităţi mici, alimentate cu deşeuri nucleare reciclate.

Vorbind la acelaşi eveniment la Roma, şeful Newcleo, Stefano Buono, a lăudat eforturile Guvernului italian şi Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) pentru progresele înregistrate în această tehnologie avansată.

„Reactoare mici, sigure, de generaţia a patra, care reciclează deşeurile, reprezintă tehnologia cheie care va duce mixul energetic spre fuziune”, a declarat Buono.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat duminică pentru Wall Street Journal că va da prioritate punerii în......
MET a cumpărat Comax France SAS
MET a cumpărat Comax France SAS
Grupul energetic MET a achiziţionat o participaţie de 100% la Comax France SAS (Comax), proprietar, operator şi dezvoltator ...
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu ...
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...