Simona Bucura-Oprescu: UE trebuie să finanțeze inițiativele pentru creşterea competenţelor angajaţilor, altfel pierde din competitivitate

Uniunea Europeană trebuie să pună accent şi pe finanţarea iniţiativelor pentru creşterea competenţelor angajaţilor, altfel pierde din competitivitate, deoarece resursa umană este cea mai valoroasă, şi este nevoie şi de sprijin pentru a dezvolta abilităţi moderne, precum competenţele lingvistice, digitale şi cele verzi, a declarat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, transmite Agerpres.
AGERPRES - joi, 07 nov. 2024, 19:00
Simona Bucura-Oprescu: UE trebuie să finanțeze inițiativele pentru creşterea competenţelor angajaţilor, altfel pierde din competitivitate

Aceasta a deschis lucrările celei de-a 23-a Conferinţe Managerială a Centrului Serviciilor Publice de Ocupare din Ţările din Sud-Estul Europei, cu tema „Digitalizarea Serviciilor Publice de Ocupare”, la care participă specialişti din România, Bulgaria, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Muntenegru, Moldova, Slovenia şi Turcia.

Conform unui comunicat al MMSS, ministrul a subliniat importanţa îmbunătăţirii competenţelor angajaţilor în contextul schimbărilor tot mai accelerate de pe piaţa muncii, creşterea rolului reţelei EURES, precum şi necesitatea de dezvoltare a capacităţii serviciilor publice de ocupare pentru a oferi servicii adaptate cerinţelor actuale ale celor aflaţi în căutarea unui loc de muncă în raport cu nevoile reale ale angajatorilor.

„Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) este o instituţie cheie pentru formarea profesională şi integrarea pe piaţa muncii. Vrem să creştem capacitatea administrativă a ANOFM şi să dezvoltăm infrastructura fiecărui serviciu de ocupare local pentru a asigura cele mai bune servicii pentru cetăţeni şi pentru angajatori. Ne dorim o colaborare strânsă între angajatori, sistemul educaţional şi ANOFM, astfel încât să anticipăm corect nevoile pieţei muncii. ANOFM a implementat în acest an un mecanism inovator, ReCONECT, prin care punem la un loc absolvenţii diferitelor forme de învăţământ, serviciul public de ocupare şi angajatorii şi, astfel, putem adapta oferta de #formare profesională la cerinţele angajatorilor. De asemenea, dezvoltarea economiei sociale reprezintă o prioritate. România are o tradiţie bogată în meşteşuguri şi dorim să susţinem continuarea şi dezvoltarea acestei tradiţii. Utilizând fonduri europene, putem investi în economia circulară şi în revitalizarea meşteşugurilor, încurajând dezvoltarea acestor competenţe. Pe de altă parte, consider că este nevoie ca Uniunea Europeană să pună accent şi pe finanţarea iniţiativelor pentru creşterea competenţelor angajaţilor, altfel pierde din competitivitate, deoarece resursa umană este cea mai valoroasă. Avem nevoie de sprijin pentru a dezvolta abilităţi moderne, precum competenţele lingvistice, digitale şi cele verzi. Obiectivul nostru principal este să creştem gradul de ocupare şi să le oferim românilor oportunităţi profesionale care le aduc satisfacţie şi venituri mai bune”, a afirmat Simona Bucura-Oprescu, citată în comunicat.

Preşedintele ANOFM, Florin Cotoşman, a subliniat că această Conferinţă oferă prilejul de a fi discutate provocările digitalizării, împărtăşite bune practici şi întărite relaţiile profesionale dintre instituţiile participante.

„Avem prilejul de a cunoaşte mai bine situaţia de pe pieţele muncii din ţările membre ale Centrului, precum şi provocările cu care se confruntă serviciile noastre publice în prezent. De asemenea, salutăm aderarea Republicii Moldova la CPESSEC, un pas important pentru consolidarea cooperării regionale. Digitalizarea creează noi oportunităţi, dar aduce şi provocări legate de securitatea datelor şi impactul asupra locurilor de muncă. Este vital să adaptăm serviciile de ocupare la cerinţele moderne şi să investim în formarea continuă a lucrătorilor pentru a răspunde cerinţelor pieţei”, a spus Florin Cotoşman.

În grupurile de discuţii din cadrul Conferinţei, atât la nivel managerial, cât şi la nivel de experţi, sunt abordate subiecte importante pentru piaţa muncii precum digitalizarea serviciilor de ocupare şi facilitarea tranziţiei tinerilor de la şcoală la piaţa muncii.

Sursa foto: Facebook.com/Ministerul.Muncii.Romania

Te-ar mai putea interesa și
Moscova consideră exagerată promisiunea lui Trump de a pune capăt rapid războiului din Ucraina
Moscova consideră exagerată promisiunea lui Trump de a pune capăt rapid războiului din Ucraina
Rusia ţine minte şi are în vedere declaraţiile preşedintelui ales al SUA, republicanul Donald Trump, conform cărora acesta va reuşi să pună rapid capăt războiului ruso-ucrainean, deşi......
Orban Viktor jubilează la summitul Comunităţii Politice Europene de la Budapesta. Premierul maghiar se vede ca omul de legătură între SUA și UE
Orban Viktor jubilează la summitul Comunităţii Politice Europene de la Budapesta. Premierul maghiar se vede ca omul de ...
Cu un zâmbet satisfăcut şi strângeri de mâini ferme, premierul conservator ungar Viktor Orban, adesea izolat printre ...
Alin Burcea (ANAT): Numărul turiștilor români care au vizitat Antalya a crescut cu 29% în 2024
Alin Burcea (ANAT): Numărul turiștilor români care au vizitat Antalya a crescut cu 29% în 2024
Numărul de turişti români care au vizitat Antalya (Turcia) în 2024 a crescut cu 29% faţă de anul precedent, până ...
Tranzacții de peste 128,7 milioane de lei cu acțiuni Hidroelectrica în ședinta de tranzacționare de astăzi de la BVB
Tranzacții de peste 128,7 milioane de lei cu acțiuni Hidroelectrica în ședinta de tranzacționare de astăzi de la BVB
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, iar valoarea ...