Ignatul porcilor: Tradiţii şi obiceiuri la români

Astăzi este ziua Ignatului, zi în care se sacrifică porcul din care se pregătesc bunătăţile pentru masa de Crăciun. Oamenii de la ţară respectă cu sfinţenie tradiţia în unele zone, iar gospodinele încep să se ocupe de tobă, cârnaţi afumaţi, caltaboş şi toate bucatele care vor umple masa de sărbători.
Economica.net - mar, 20 dec. 2011, 07:57

Sărbătoarea din 20 decembrie, închinată Sfântului Ignatie al Antiohiei, este cunoscută în popor sub denumirea de Ignatul porcilor sau Inătoarea. Se crede că în noaptea de Ignat, porcii visează că vor fi tăiaţi.

Femeile însărcinate, de teama de a nu naşte copii cu infirmităţi, respectau cu stricteţe interdicţia de a lucra. Persoanele care lucrau în această zi, erau pedepsite de cea care patrona ziua: Inătoarea, o femeie bătrână, lacomă şi urâtă. Potrivit credinţei, ea le ispiteşte pe femei să lucreze, după care le opăreşte.

La tăierea porcului nu trebuie să stea nimeni prin apropiere, dintre cei care sunt miloşi din fire, căci se crede că porcul moare cu mare greutate, iar carnea unui asemenea porc nu va mai fi bună. Cel ce taie porcul, nu trebuie să strângă din dinţi, ca să nu iasă carnea porcului tare şi să fiarbă cu greutate.

În credinţa populară, diferite organe sau părţi din carnea porcului tăiat sunt utilizate ca remedii în tratarea unor boli ale oamenilor şi animalelor: untura de la porcul negru e bună pentru sănătatea oilor, o bucată din untura de porc negru era dusă la biserica de Bobotează, pentru a fi sfinţită. Cu aceasta se ungeau cei care aveau dureri de picioare ori junghiuri. Sângele porcului, amestecat cu mei şi lăsat să se usuce, era folosit pentru a-i afuma pe copiii care se speriau sau aveau guturai. Cu părul de porc se afumau copiii atunci când erau deochiaţi.

Gospodarii cred că pot cunoaşte dacă în viitor nevestele lor vor naşte fete ori băieţi, după cum se arată o bucată de carne aşezată în osânză. Dacă în inima porcului se va găsi mult sânge închegat, acesta era semn că stăpânul va avea noroc de mulţi bani.

Splina porcului este cea care descoperă durata iernii. Dacă splina este groasă în capăt, este semn că vom avea o iarnă grea, cu multă zăpadă, însă, dacă este subţire, arată că va fi iarna săracă în omăt, iar anul nou nu va fi îmbelşugat.

Te-ar mai putea interesa și
Glasul roţilor de fier din ce în ce mai slab – Românii aleg trenul tot mai rar. Transportul rutier rămâne rege (date INS)
Glasul roţilor de fier din ce în ce mai slab – Românii aleg trenul tot mai rar. Transportul rutier rămâne rege ...
Numărul pasagerilor care au călătorit cu trenul, în primele nouă luni din 2024, a fost de 53,718 milioane, în scădere cu 4,4% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor......
Forțele speciale ucrainiene au ucis 13 soldați nord-coreeni
Forțele speciale ucrainiene au ucis 13 soldați nord-coreeni
Comandamentul Forţelor de Operaţiuni Speciale al Forţelor Armate Ucrainene a anunţat marţi moartea a 13 soldaţi nord-coreeni ...
În sfârșit, prețul gazelor începe să scadă în Europa
În sfârșit, prețul gazelor începe să scadă în Europa
Prețurile gazelor naturale pe piața europeană s-au stabilizat și au înregistrat o tendință de scădere în ultimele ...
Ucraina își duce afacerile mai la Vest după ce s-a extins în Polonia, România, Cehia și Austria
Ucraina își duce afacerile mai la Vest după ce s-a extins în Polonia, România, Cehia și Austria
Ucrainenii care și-au extins afacerile în Europa după invazia Rusiei din februarie 2022 își schimbă acuma atenția ...