Ciucă: Asistăm la un concurs al sondajelor care încearcă să devieze percepţia cetăţenilor despre rezultatul votului

Preşedintele PNL şi candidatul partidului pentru funcţia de preşedinte al României, Nicolae Ionel Ciucă, a declarat vineri, la Bacău, că în ultima perioadă asistăm la "un concurs" al sondajelor de opinie care, în opinia sa, încearcă să schimbe percepţia alegătorilor.
AGERPRES - lun, 11 nov. 2024, 08:11
Ciucă: Asistăm la un concurs al sondajelor care încearcă să devieze percepţia cetăţenilor despre rezultatul votului

„Cetăţenii au propria evaluare, văd cel mai bine sinceritatea celor care vin să le ceară voturi promiţându-le tot felul de proiecte şi apoi constată, peste patru ani de zile, că nu se îndeplinesc. Din păcate, în ultima perioadă este un concurs al sondajelor de opinie care încearcă să devieze cumva percepţia oamenilor despre ceea ce poate să însemne în final rezultatul votului din 24 noiembrie şi pe 1 decembrie. Probabil mai puţin pe 1 decembrie, pentru că acolo lucrurile sunt oarecum clare”, a declarat Nicolae Ionel Ciucă.

Liderul PNL a dat exemplul sondajelor prezentate în ziua votului pentru alegerea preşedintelui SUA, scrie Agerpres.

„Ne uităm la modelul american care ne place. Până la jumătatea zilei de vot am putut să constatăm că sondajele dădeau o cursă foarte strânsă, indecisă, ca apoi să constatăm cum cetăţenii au avut o cu totul altă opţiune”, a adăugat preşedintele PNL.

Pe de altă parte, Nicolae Ionel Ciucă a reiterat faptul că îşi doreşte un guvern care să fie construit în jurul PNL.

„În momentul de faţă noi am exprimat o opţiune clară că ne dorim un guvern articulat în jurul PNL, pe centru dreapta. (…) Dacă vrem cu adevărat o democraţie sănătoasă în România, nu trebuie să amestecăm de niciun fel nici doctrinele, nici ideologiiile. (…) Este sănătos pentru democraţie să ne vedem fiecare dintre noi de viziunea noastră. Până la urmă, ce ne desparte este viziunea”, a afirmat Nicolae Ionel Ciucă.

El a explicat că guvernarea alături de PSD s-a datorat crizelor apărute la finalul anului 2021.

„Am vorbit despre această coaliţie ca o nevoie a stabilităţii la finele lui 2021 când ne-am întâlnit cu acea suprapunere de crize. Am spus că s-a întâmplat acest construct politic pentru stabilitatea ţării. A vizat în principal administrarea ţării. Când s-a intrat în campania electorală, viziunile politice ale fiecăruia dintre noi au fost diferite. Venim în campania electorală cu viziunea liberală, care se referă la tot ceea ce înseamnă dezvoltarea economică”, a argumentat Ciucă.

În privinţa unui candidat la funcţia de prim-ministru din partea PNL, Ciucă a transmis că mai întâi trebuie văzute rezultatele votului la alegerile parlamentare.

„În acest moment, este corect pentru toată lumea să aşteptăm care va fi rezultatul final, opţiunea românilor. În momentul în care vom avea rezultatele, să creionăm constructul politic pentru coaliţie care să aibă o majoritate parlamentară şi să poată să susţină un guvern stabil, vom anunţa şi premierul”, a mai spus preşedintele PNL.

Candidatul liberal Nicolae Ionel Ciucă s-a aflat vineri în judeţul Bacău, unde a vizitat o serie de investiţii realizate în mai multe oraşe administrate de primari ai PNL.

Te-ar mai putea interesa și
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru susţinerea investiţiilor şi pentru cheltuirea chibzuită a fiecărui......
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 ...
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...