„În ciuda pieţei europene relativ slabe a maşinilor noi, BMW este capabilă să-şi sporească vânzările”, scriu analiştii Erste Group Research, în motivarea opţiunii lor de a recomanda cumpărarea acţiunilor producătorului auto.
BMW este „bine poziţionată şi” pe pieţele Chinei şi Statelor Unite, unde face 19%, respectiv 18% din totalul vânzărilor. În Germania BMW face 16% din vânzările de peste 80 de miliarde de euro.
Acţiunile BMW se vând cu 401,7 lei / titlu la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) sau cu circa 90 de euro la Frankfurt.
Erste recomandă Cumpărarea unei acţiuni BMW, ceea ce înseamnă că potenţialul de creştere a acesteia este de peste 15% în următoarele 12 luni.
Producătoarea mărcilor Mercedes (Daimler – DAI), este de asemeni listată şi la BVB, dar recomandarea Erste este doar de Păstrare a acţiunilor DAI.
Acţiunile coloşilor internaţionali au ajuns pe piaţa alternativă (ATS) a Bursei din Bucureşti, la iniţiativa casei de brokeraj Tradeville. În majoritatea cazurilor brokerii le-au cumpărat de pe pieţele lor şi le-au pus în vânzare la Bucureşti în lei. Listarea tehnică a acţiunilor internaţionale dă astfel posibilitatea şi altor deţinători să le tranzacţioneze la Bucureşti.
Dintre acţiunile internaţionale prezente şi la BVB, ca urmare a şanselor mari de apreciere, Erste Group Research a mai emis recomandări de Cumpărare pentru Adidas (simbol ADS, ultimul preţ 349,7 lei / titlu), Allianz (ALV, 524,8 lei / acţiune), Facebook (FB, 190), Google (GOOGL, 1755), Microsoft (MSFT, 129), Intel (INL, 84,2), VISA (VISA, 675 lei / acţiune).
Pe de altă parte, acţiunile băncilor sunt contraindicate. Erste recomandă vânzarea acţiunilor Bank of America (BAC, 52,4 lei / acţiune) şi pe cele ale Deutsche Bank (DBK, 140,2 lei / acţiune, la Bursa din Bcureşti).
Acţiunile Deutsche Bank „stagnează de ani” iar profitul produs de capital este foarte mic. Şi Bank of America are, la rândul său, o profitabilitate scăzută şi performanţele sale nu sunt suficient de bune ca să justifice măcar recomandarea de păstrare a acţiunilor, spun analiştii Erste.
Printre acţiunile internaţionale care se anunţă perdante şi la Bursa din Bucureşti se mai numără cele ale Apple (AAPL, 1815 lei / acţiune), Danone (BN, 222 lei / acţine), E.On (EOAN, 60) şi Deutsche Telekom, (DTE, 51,6 lei / acţiune).
Acţiunilor Mc Donalds (MCD), Coca Cola (KO) şi JP Morgan (JPM) li se mai dă o şansă: se recomandă păstrarea, caz în care creşterea cotaţiilor poate varia între 0 şi 15%, potrivit standardelor Erste Group Research.
AVERTISMENT
Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze, nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor care le iau.
Analiştii fac estimări de preţ ţintă pentru următoarele 12 luni, cercetând activele companiei şi comparându-le cu performanţele altor companii similare.
Nici autorii estimărilor şi nici ECONOMICA.NET nu-şi asumă răspunderea pentru rezultatele deciziilor de investiţii, luate de investitori, în funcţie de profilul de risc al fiecăruia dintre aceştia.