Câştigul salarial mediu net a crescut cu 70 de lei în luna septembrie, la 5.228 lei

Câştigul salarial mediu net a crescut cu 70 de lei în luna septembrie a acestui an, la 5.228 lei, avansul faţă de luna anterioară fiind de 1,4%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
AGERPRES - mar, 12 nov. 2024, 09:45
Câştigul salarial mediu net a crescut cu 70 de lei în luna septembrie, la 5.228 lei

Câştigul salarial mediu brut a fost 8553 lei, cu 110 lei (+1,3%) mai mare decât în luna august 2024, scrie Agerpres.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (11.626 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (3016 lei).

În luna septembrie 2024, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut comparativ cu luna august 2024, ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite sau pentru „Ziua petrolistului”), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte), precizează INS.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net au fost înregistrate în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, cu 13,3%, şi în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, cu 12,7%.

La polul opus, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de acordarea, în lunile precedente, de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producţie ori de încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net au fost consemnate în activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii – minus 11,6%.

Comparativ cu luna septembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 13,8%.

Indicele câştigului salarial real a fost 108,8% în luna septembrie 2024 faţă de luna septembrie 2023 şi de 101,1% faţă de luna august 2024.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 251,2%, cu 2,5 puncte procentuale mai mare decât cel înregistrat în luna august 2024.

Te-ar mai putea interesa și
Piețele financiare reacționează după ce Robert F. Kennedy a fost numit ministru al sănătății în SUA. Acțiunile Pfizer și Moderna, scăderi imediat după anunț
Piețele financiare reacționează după ce Robert F. Kennedy a fost numit ministru al sănătății în SUA. Acțiunile ...
Recenta numire a lui Robert F. Kennedy Jr. în funcția de secretar al Sănătății și Serviciilor Umane de către președintele ales Donald Trump promite să fie un punct de cotitură în sistemul......
Auchan și Cora, actualmente parte din Carrefour, vinovate că au fixat cu furnizorii prețurile la raft. Instanța a menținut amenzile date de Consiliul Concurenței în 2019
Auchan și Cora, actualmente parte din Carrefour, vinovate că au fixat cu furnizorii prețurile la raft. Instanța a menținut ...
Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv că retailerii Auchan, Cora România și patru dintre furnizorii ...
MOL a semnat înţelegere de cooperare cu Kazmunaygas pentru a explora împreună oportunităţi în sectorul de petrol, gaze şi petrochimie
MOL a semnat înţelegere de cooperare cu Kazmunaygas pentru a explora împreună oportunităţi în sectorul de petrol, ...
Grupul MOL şi compania naţională kazahă de petrol şi gaze KazMunayGas (KMG) au semnat o înţelegere de cooperare pentru ...
Călătorii unui tren care s-a defectat pe ruta București – Pitești, preluați de alt tren
Călătorii unui tren care s-a defectat pe ruta București – Pitești, preluați de alt tren
Pasagerii unui tren CFR Călători care circula joi pe ruta București - Pitești urmează să fie preluați de un tren de ...