Bitcoin atinge un nou maxim istoric după victoria lui Trump și reducerea ratei dobânzii de către Fed

Bitcoin a înregistrat un nou maxim istoric de 89.900 de dolari, în timp ce piețele cripto au salutat alegerea lui Donald Trump pentru președinția SUA. Partidul Republican a obținut majoritatea în Senat, fiind în prezent pe punctul de a obține majoritatea și în Camera Reprezentanților.
Simon Peters - mar, 12 nov. 2024, 17:05
Bitcoin atinge un nou maxim istoric după victoria lui Trump și reducerea ratei dobânzii de către Fed

Având potențialul de a obține președinția și Congresul în urma unei victorii totale, inițiativele propuse de Trump în timpul campaniei sale pentru a stimula industria cripto din SUA ar putea întâmpina mai puține obstacole și ar putea fi mult mai ușor de pus în aplicare.

Pe lângă creșterea prețului criptoactivelor în urma rezultatului alegerilor, acțiunile legate de cripto, cum ar fi companiile miniere cotate la bursă și societățile proxy precum Microstrategy, au fost cele mai performante de pe piețele de acțiuni în perioada de după alegeri.

În plus, Rezerva Federală a redus, la ultima sa reuniune, rata țintă a fondurilor federale cu 0.25%, la un interval țintă de 4,50%-4,75%, stimulând, de asemenea, creșterea prețurilor criptoactivelor.

Cu bitcoin tranzacționat la maxime istorice, suntem acum într-un proces de stabilizare a prețurilor și rămâne de văzut până unde va ajunge acest trend de creștere.

 

ÎN ACEASTĂ SAPTĂMÂNĂ

Datele privind inflația IPC și PPI din SUA

Cele mai recente cifre privind indicele prețurilor de consum și indicele prețurilor de producție din SUA vor fi publicate miercuri și, respectiv, joi.

Datele privind inflația mai mici decât așteptările analiștilor ar putea stimula redresarea actuală a piețelor cripto.

De asemenea, președintele Fed, Jerome Powell, va lua cuvântul joi în cadrul unui panel de discuții intitulat „Perspective globale” la un eveniment găzduit de Federal Reserve Bank din Dallas.

ȘTIRI CARE NE-AU ATRAS ATENȚIA

ETF-ul bitcoin de tip spot al BlackRock depășește ETF-ul său pe aur

ETF-ul bitcoin de tip spot al BlackRock a depășit ETF-ul său pe aur în ceea ce privește valoarea activelor nete pentru prima dată săptămâna trecută.

ETF-ul IBIT bitcoin de tip spot are în prezent active nete de 39,1 miliarde de dolari, față de iShares Gold Trust IAU al BlackRock, care are active nete de 32,4 miliarde de dolari.

Ceea ce face această performanță și mai remarcabilă este faptul că ETF-ul IBIT bitcoin de tip spot există doar din luna ianuarie a acestui an, în timp ce ETF-ul pe aur,IAU, este oferit din 2005, de acum 19 ani.

În plus, joi, săptămâna trecută, s-au înregistrat intrări nete de peste 1 miliard de dolari in ETF-ul IBIT bitcoin de tip spot, cea mai mare zi pentru intrări nete de când a fost listat și, de asemenea, pentru oricare dintre ETF-urile bitcoin de tip spot.

Cartwright consiliază primul sistem de pensii din Regatul Unit cu privire la alocarea activelor bitcoin

Cartwright, un specialist în pensii pentru scheme de beneficii definite și scheme hibride, a anunțat săptămâna trecută că a oferit consultanță unui sistem de pensii britanic pentru alocarea unei părți din portofoliul său de investiții în bitcoin, primul de acest fel din Regatul Unit.

Administratorii schemei de pensii respective au ales să facă o alocare de 3% în bitcoin, reflectând orizontul de timp relativ lung al investițiilor schemei și faptul că profilul asimetric de randament al bitcoin permite ca o alocare mică să aibă un impact financiar pozitiv mare. Suma monetară efectivă nu a fost dezvăluită în comunicatul de presă.

Este interesant faptul că fondul de pensii, care nu a fost nominalizat, a ales să cumpere el însuși criptoactivul bitcoin și să îl aibă în custodie, mai degrabă decât printr-un instrument proxy, cum ar fi un ETF de tip spot sau un alt produs tranzacționat la bursă, care este, în general, modalitatea preferată de instituții pentru a obține expunere la bitcoin.

O filială Deutsche Telekom anunță un proiect de minerit bitcoin

Filiala MMS a Deutsche Telekom, în colaborare cu Bankhaus Metzler, a anunțat săptămâna trecută că lansează un proiect pilot de minerit bitcoin folosind energie excedentară.

Proiectul de minerit bitcoin va fi alimentat cu energie electrică din surse regenerabile de energie, care altfel ar rămâne neutilizată din cauza posibilităților insuficiente de intrare în rețea și/sau a lipsei de opțiuni de stocare, se arată în comunicat.

Simon Peters este analist pentru piața criptoactivelor la platforma de investiții eToro.

Despre eToro

eToro este o platformă socială de tranzacționare și investiții unde poți tranzacționa, poți face schimb de cunoștințe și poți învăța despre investiții. eToro a fost fondată în 2007 cu misiunea de a deschide piețele globale pentru ca toți cei interesați să poată tranzacționa și investi într-un mod simplu și transparent. În prezent, eToro are peste 38 de milioane de utilizatori înregistrați din peste 75 de țări. Credem că schimbul de cunoștințe înseamnă putere și că putem avea mai mult succes împreună. Astfel, am creat o comunitate globală de investitori de succes concepută pentru a vă oferi instrumentele de care aveți nevoie pentru a vă dezvolta cunoștințele și pentru a vă crește veniturile. Pe eToro, puteți tranzacționa o gamă variată de active tradiționale și inovatoare și puteți alege cum să investiți: puteți tranzacționa direct, puteți investi într-un portofoliu sau copia alți investitori.

Atenționare privind exonerarea de răspundere

Această comunicare este doar în scopuri de informare și educație și nu trebuie luată drept sfat pentru investiții sau recomandare personală, ofertă sau solicitare de a cumpăra sau vinde orice instrumente financiare. Acest material a fost pregătit fără a ține cont de vreun obiectiv de investiții anume al destinatarului sau de situația sa financiară și nu a fost pregătit în conformitate cu cerințele legale și de reglementare pentru promovarea cercetărilor independente. Orice referință la performanțele trecute sau viitoare ale unui instrument financiar, indice sau produs de investiții complex nu sunt și nu trebuie considerate a fi un indicator sigur pentru rezultate viitoare. eToro și Economica.net nu își asumă nicio răspundere că informațiile incluse în acest raport sunt în totalitate corecte și complete.

Criptoactivele sunt instrumente volatile care pot fluctua foarte mult într-un interval de timp foarte scurt și, prin urmare, nu sunt potrivite pentru toți investitorii. În afară de tranzacționarea prin CFD, tranzacționarea criptomonedelor este nereglementată și, prin urmare, nu este supravegheată de niciun cadru de reglementare din UE. Capitalul dumneavoastră este în pericol.

 

Te-ar mai putea interesa și
Electrica raportează un profit EBITDA de peste 1 miliard de lei în primele nouă luni din 2024, în scădere cu 10,5%. Profitul net a depășit 302 milioane de lei
Electrica raportează un profit EBITDA de peste 1 miliard de lei în primele nouă luni din 2024, în scădere cu 10,5%. ...
Grupul Electrica raportează că în primele nouă luni ale anului 2024 a înregistrat un rezultat EBITDA în valoare de 1,062 de miliarde de lei, în scădere de 10,5% (sau 124,5 milioane de lei),......
Patria Bank raportează un profit net de 27,4 milioane de lei pentru primele nouă luni din 2024, în creștere cu 82%
Patria Bank raportează un profit net de 27,4 milioane de lei pentru primele nouă luni din 2024, în creștere cu 82%
Rezultatele financiare înregistrate de Patria Bank la 30 septembrie 2024 prezintă un profit net de 27,4 milioane de lei ...
EVERGENT Investments raportează pentru trimestrul III din 2024 un rezultat net de 2,8 ori mai mare decât nivelul bugetat
EVERGENT Investments raportează pentru trimestrul III din 2024 un rezultat net de 2,8 ori mai mare decât nivelul bugetat
EVERGENT Investments, companie de investiții listată sub simbolul EVER la Bursa de Valori București, raportează un rezultat ...
Rompetrol Rafinare raportează o cifră de afaceri de 3,57 de miliarde de dolari și o pierdere netă de 66,7 milioane de dolari pentru primele nouă luni din acest an
Rompetrol Rafinare raportează o cifră de afaceri de 3,57 de miliarde de dolari și o pierdere netă de 66,7 milioane de ...
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele nouă luni din ...