România a fost trimisă în judecată de Comisia Europeană pentru neîndeplinirea integrală a obligaţiilor de colectare şi epurare a apelor urbane reziduale

Comisia Europeană a decis joi să trimită Bulgaria şi România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru neîndeplinirea integrală a obligaţiilor de colectare şi epurare prevăzute în Directiva privind tratarea apelor urbane reziduale (Directiva 91/271/CEE), informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
AGERPRES - joi, 14 nov. 2024, 14:42
România a fost trimisă în judecată de Comisia Europeană pentru neîndeplinirea integrală a obligaţiilor de colectare şi epurare a apelor urbane reziduale

Scopul directivei este de a proteja sănătatea oamenilor şi mediul prin prevederea cerinţei ca apele uzate urbane să fie colectate şi epurate înainte de a fi evacuate în mediu. Oraşele (aglomerările urbane) trebuie să creeze infrastructura necesară pentru colectarea şi epurarea apelor lor uzate urbane. Apele uzate necolectate sau neepurate pot pune în pericol sănătatea umană şi pot polua lacurile, râurile, solul, apele subterane şi costiere. Atât Bulgaria, cât şi România au beneficiat de derogări pentru a se conforma directivei menţionate în temeiul tratatului lor de aderare, scrie Agerpres.

Potrivit Comisiei Europene, în România, 150 de mari aglomerări urbane (care au peste 10.000 de locuitori) nu îndeplinesc cerinţele prevăzute în directivă referitoare la sistemele de colectare. În 154 de aglomerări, apele uzate urbane care intră în sistemele de colectare nu sunt epurate în mod corespunzător. Iar în 155 de mari aglomerări, România nu asigură o epurare mai riguroasă înainte de a evacua apele uzate în zone sensibile. Toate aceste aglomerări ar fi trebuit să se conformeze până la 31 decembrie 2015.

Comisia a trimis Bulgariei o scrisoare de punere în întârziere în iulie 2017, urmată de un aviz motivat în mai 2020, iar României i-a fost trimisă o scrisoare de punere în întârziere în iunie 2018, urmată de o scrisoare suplimentară de punere în întârziere în octombrie 2020 şi de un aviz motivat în februarie 2022. Scrisoarea suplimentară de punere în întârziere a fost trimisă României pentru a include unele mari aglomerări urbane care nu fuseseră incluse în domeniul de aplicare al scrisorii iniţiale de punere în întârziere din iunie 2018.

Comisia consideră că eforturile depuse de autorităţile bulgare şi române au fost, până în prezent, insuficiente şi, prin urmare, trimite Bulgaria şi România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Te-ar mai putea interesa și
Profitul Hidroelectrica a scăzut cu 32%, la nouă luni. Compania a pierdut 6.000 de firme din portofoliul de clienți pe furnizare
Profitul Hidroelectrica a scăzut cu 32%, la nouă luni. Compania a pierdut 6.000 de firme din portofoliul de clienți pe ...
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a raportat pentru primele nouă luni ale anului rezultate financiare în scădere, pe fondul hidraulicității reduse....
Mihaela Neagu reacționează și așteaptă scuzele lui Allen Coliban, primarul Brașovului (Video)
Mihaela Neagu reacționează și așteaptă scuzele lui Allen Coliban, primarul Brașovului (Video)
După postarea avută recent pe Facebook prin care primarul Brașovului, Allen Coliban, o acuza pe femeia de afaceri Mihaela ...
Primăria Galați lansează licitație pentru construirea unui parc fotovoltaic în cartierul Micro 17
Primăria Galați lansează licitație pentru construirea unui parc fotovoltaic în cartierul Micro 17
Primăria Municipiului Galați a anunțat astăzi că a lansat în licitație publică contractul pentru amenajarea primului ...
Consiliul de Administrație al CNIR a aprobat lansarea licitației pentru construirea drumului expres Bacău – Piatra Neamţ
Consiliul de Administrație al CNIR a aprobat lansarea licitației pentru construirea drumului expres Bacău – Piatra ...
Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere (CNIR) a aprobat, joi, lansarea licitaţiei pentru ...