Ponta: O să avem o linie de garanţii pentru firmele care investesc în R. Moldova

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că Executivul intenţionează să iniţieze o linie de garanţii pentru cei care investesc şi în Republica Moldova.
Economica.net - mar, 29 apr. 2014, 20:41
Ponta: O să avem o linie de garanţii pentru firmele care investesc în R. Moldova

‘Îmi doresc foarte mult ca firme româneşti să deschidă unităţi de producţie şi peste Prut, căci, până la urmă, încet, încet trebuie să-i tragem cât mai aproape de noi pe cei din Republica Moldova, să le arătăm disponibilitatea şi dorinţa de a fi lângă noi’, a spus prim-ministrul.

Potrivit premierului, acest ajutor va fi acordat în limitele pe care le permite Uniunea Europeană.

‘Dar, aşa cum o fac francezii şi italienii cu investitorii lor, capitalul românesc va fi sprijint prin intrarea în vigoare de la 1 iulie a scutirii de impozit pe profitul reinvestit, fapt ce va permite firmelor serioase să investească sumele de bani suplimentare de care vor dispune în tehnologizare, în dezvoltare care să le aducă câştiguri suplimentare, crearea de noi locuri de muncă. Intenţia Guvernului de diminuare a contribuţiilor de asigurări sociale cu cinci puncte procentuale va fi o altă măsură având urmări benefice pentru investitori. Dar, cred că sprijinul cel mai important de care beneficiază investitorii serioşi, corecţi, îndreptaţi spre dezvoltare şi creare de noi locuri de muncă îl constituie iniţierea şi aplicarea un program de garanţii în diverse forme. Fie că este vorba de ajutorul de minimis, fie garanţiile pentru tineri ori cele pentru IMM-uri’, a precizat premierul Victor Ponta, după vizita efectuată la firma Pambac din Bacău.

 

Te-ar mai putea interesa și
Conflict diplomatic între Polonia şi Ungaria, la inaugurarea oficială a preşedinţiei poloneze a UE
Conflict diplomatic între Polonia şi Ungaria, la inaugurarea oficială a preşedinţiei poloneze a UE
Autorităţile poloneze au refuzat să-l invite pe ambasadorul Ungariei la gala de inaugurare oficială a preşedinţiei poloneze a Consiliului Uniunii Europene, după decizia Budapestei de a acorda......
UE ar trebui să plafoneze preţul gazelor la 60 de euro pentru un MWh – Ministrul Energiei din Italia
UE ar trebui să plafoneze preţul gazelor la 60 de euro pentru un MWh – Ministrul Energiei din Italia
Uniunea Europeană ar trebui să prelungească măsură de urgenţă vizând plafonarea preţului gazelor naturale şi să ...
Rezervele valutare ale BNR au crescut cu 3,96%, până la 62,135 miliarde euro, în 2024
Rezervele valutare ale BNR au crescut cu 3,96%, până la 62,135 miliarde euro, în 2024
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României totalizau 62,135 miliarde de euro la finele lunii decembrie 2024, în ...
Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de 5,77 miliarde de lei de la bănci, în ianuarie 2025
Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de 5,77 miliarde de lei de la bănci, în ianuarie 2025
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna ianuarie 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,2 ...