E oficial. Contractul pentru reactoarele 3 şi 4 de la Centrala nucleară de la Cernavodă a fost semnat

Contractul pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă a fost semnat, vineri, la Baku, cu prilejul COP 29, între Nuclearelectrica, Energonuclear (compania de proiect) şi consorţiul companiilor Flour, Sargent & Lundy (SUA), Atkins Realis (CANDU - Canada) şi Ansaldo (Italia), informează Ministerul Energiei, printr-un comunicat.
AGERPRES - vin, 15 nov. 2024, 13:42
E oficial. Contractul pentru reactoarele 3 şi 4 de la Centrala nucleară de la Cernavodă a fost semnat

Ministerul Energiei a votat joi, în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor Nuclearelectrica SA, pentru semnarea contractului cel mai important pentru Unităţile 3 şi 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă, iar vineri, în cadrul unei ceremonii festive la Baku, a fost semnat contractul de Inginerie, Achiziţii şi Management al Construcţiei (EPCM), faza LNTP, pentru dezvoltarea Unităţilor 3 şi 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă, scrie Agerpres.

„Este cel mai important proiect pentru sectorul energetic românesc din ultimele decenii. Avem alături cei mai puternici parteneri internaţionali pentru a-l duce la bun sfârşit până în 2031-2032. Semnarea contractului de astăzi a necesitat un efort considerabil, pe toate palierele: diplomatic, financiar, juridic. Mulţumesc tuturor autorităţilor statului român, de la toate nivelurile, pentru susţinerea constantă a acestei investiţii vitale pentru generaţiile viitoare. Şi pentru echipa noastră este o zi aparte, încununarea mandatului la conducerea Ministerului Energiei. Energie sigură, accesibilă şi curată pentru România de mâine”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, citat în comunicat.

El a subliniat că cele două noi reactoare vor însemna o putere instalată adiţională de peste 1.400MW la Cernavodă, o creştere a producţiei anuale de energie în România cu peste 11 milioane MWh, pentru cel puţin 30 de ani de operare, peste 19.000 de locuri de muncă bine plătite şi evitarea a minimum 10 milioane de tone de emisii de CO2 în fiecare an.

„Pe baza producţiei estimate, Unităţile 3 şi 4 vor putea acoperi echivalentul consumului anual de astăzi pentru peste 7 milioane de gospodării în România. Odată finalizată această investiţie, peste 7-8 ani de zile, România va asigura peste 30% din necesarul de energie la nivel naţional doar prin producţia de energie nucleară. Mai mult, ţara noastră va avea un preţ la energie competitiv la nivel regional şi european, ceea ce va susţine întreaga economie românească şi va reduce facturile pentru toţi românii. Pasul istoric de astăzi este şi unul simbolic: iată că România este capabilă să ducă mai departe proiecte strategice gândite acum 50 de ani şi blocate de decenii de ezitări, nepăsare sau lipsă de decizie”, a mai spus ministrul Energiei.

Contractul EPCM a fost încheiat între EnergoNuclear, filială deţinută integral de Nuclearelectrica, şi compania mixtă FCSA formată din companiile Fluor B.V., Fluor Energy Transition Inc. Wilmington Bucharest Branch, AtkinsRealis, Ansaldo Nucleare S.p.A., S&L Engineers, Ltd. şi Sargent & Lundy Energie S.R.L. Acest contract este structurat în două faze esenţiale: LNTP (Limited Notice to Proceed) şi FNTP (Final Notice to Proceed).

„Ziua de astăzi marchează o etapă majoră în dezvoltarea şi, în cele din urmă, finalizarea proiectului strategic al României privind Unităţile 3 şi 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă. Contractul EPCM reprezintă fundamentul proiectului. Suntem onoraţi să lucrăm la acest contract şi proiect cu parteneri profesionişti, recunoscuţi la nivel internaţional, precum AtkinsRealis, Fluor Corporation, Ansaldo Nucleare, Sargent şi Lundy, deoarece succesul unui proiect derivă atât din expertiză, cât şi din tehnologie robustă. Unităţile 3 şi 4, tehnologie CANDU, vor oferi României securitate energetică şi energie curată într-un mod sigur şi durabil. Odată ce Unităţile 3 şi 4 vor fi conectate la reţea, 66% din energia curată a României va fi furnizată de energia nucleară, demonstrând, încă o dată, rolul critic al energiei nucleare în decarbonizare. Îmi exprim aprecierea sinceră faţă de echipa EnergoNuclear, echipa SNN şi partenerii noştri pentru profesionalismul şi eforturile comune de a construi împreună un proiect solid”, a afirmat Cosmin Ghiţă, Director General, Nuclearelectrica.

În cadrul fazei LNTP, prin contractul EPCM se furnizează servicii de proiectare, dezvoltare şi management de proiect, inginerie, asistenţă tehnică şi asistenţă pentru achiziţii, toate orientate spre a asigura un sistem integrat de asigurare a calităţii, astfel încât Unităţile 3 şi 4 să fie pregătite pentru punerea în funcţiune comercială. După finalizarea acestei faze şi reexaminarea fezabilităţii pe baza indicatorilor tehnici şi economici actualizaţi, se va putea trece la decizia finală de investiţie, care va permite debutul efectiv al construcţiei în teren.

„Extinderea Unităţilor CANDU 3 şi 4 are un impact major asupra economiei şi sustenabilităţii energetice a României. Prin acest proiect ambiţios, România va crea aproximativ 19.000 de locuri de muncă indirecte şi va contribui cu 33% la producţia totală de energie la nivel naţional prin energie nucleară. De asemenea, emisiile de CO2 vor fi reduse cu 20 de milioane de tone anual odată ce cele patru unităţi vor fi operaţionale. În plus, proiectul nuclear va impulsiona dezvoltarea lanţului naţional de aprovizionare, stimulând o gamă largă de industrii conexe. Ministerul Energiei felicită partenerii implicaţi şi reafirmă sprijinul total pentru succesul acestui proiect de importanţă strategică naţională şi regională”, se mai menţionează în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Bitcoin, la noi maxime istorice după victoria lui Trump. O posibilă legislație favorabilă în SUA îi poate aduce statutul de „monedă de rezervă” alături de lingouri
Bitcoin, la noi maxime istorice după victoria lui Trump. O posibilă legislație favorabilă în SUA îi poate aduce statutul ...
Industria criptomonedelor este în extaz după victoria lui Donald Trump, iar majoritatea din Congresul american, care poate asigura fără probleme o legislație favorabilă, le transformă în......
Engie – Depomureş construieşte o staţie de comprimare şi creşte cu 33% capacitatea de înmagazinare a gazelor naturale
Engie – Depomureş construieşte o staţie de comprimare şi creşte cu 33% capacitatea de înmagazinare a gazelor ...
Depomureş, operatorul depozitului de înmagazinare subterană a gazelor naturale Târgu-Mureş, companie deţinută de Grupul ...
Comisia Europeană: Protecţionismul SUA ar fi extrem de nociv atât pentru Europa cât şi pentru America
Comisia Europeană: Protecţionismul SUA ar fi extrem de nociv atât pentru Europa cât şi pentru America
Sporirea protecţionismului politicii comerciale a SUA ar fi extrem de nocivă atât pentru Statele Unite cât şi pentru ...
Au început lucrările la parcul eolian Green Breeze din Galaţi. Va fi construit şi operat de OX2, iar Nala Renewables va supraveghea activităţile
Au început lucrările la parcul eolian Green Breeze din Galaţi. Va fi construit şi operat de OX2, iar Nala Renewables ...
OX2 România şi Nala Renewables au demarat lucrările de construcţie la parcul eolian Green Breeze, de 99,2 MW din judeţul ...