Importurile de gaze s-au redus cu 10,9% în primele nouă luni din 2024

România a importat, în primele nouă luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 1,361 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 10,9% mai mică (-166.300 tep) faţă de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
AGERPRES - Dum, 17 nov. 2024, 10:41
Importurile de gaze s-au redus cu 10,9% în primele nouă luni din 2024

Producţia internă de gaze naturale a totalizat, în perioada menţionată, 5,635 milioane tep, fiind cu 0,8% peste cea din perioada ianuarie-septembrie 2023 (+42.800 tep).

Conform estimărilor Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, producţia de gaze naturale ar urma să crească, în perioada 2024 – 2027, cu un ritm mediu anual de 1,7%, după un avans de 1,4% înregistrat în 2023.

Astfel, în ultima Prognoză a echilibrului energetic, pentru 2024 este prognozată o producţie de 7,675 milioane tone echivalent petrol, în creştere cu 0,6%, pentru 2025 de 7,79 milioane tep (plus 1,5%), pentru 2026 de 7,907 milioane tep (plus 1,5%) şi pentru 2027 de 8,176 milioane tep (plus 3,4%).

În ceea ce priveşte importurile, pentru anul 2024 este prognozată o creştere de peste 10% a importului de gaze naturale, după care se aşteaptă să se manifeste o tendinţă de reducere, cu un ritm mai pronunţat la orizontul 2027 (-6%), în concordanţă cu avansul producţiei prin intrarea în exploatare a unor noi capacităţi, dar luând în considerare şi o menţinere a tranzitului către pieţe externe.

CNSP estimează pentru 2024 importuri de 2,392 milioane tep (plus 11,1%), pentru 2025 de 2,211 milioane tep (minus 7,6%), pentru 2026 de 2,150 milioane tep (minus 2,7%) şi pentru 2027 de 2,022 milioane tep (minus 6%).

Te-ar mai putea interesa și
Dan Șucu: De 30 de ani ni se spune că nu plătim suficiente taxe, dar tot de 30 de ani vedem că nimeni nu este responsabil de modul în care statul cheltuie banii pe care îi încasează din aceste impozite
Dan Șucu: De 30 de ani ni se spune că nu plătim suficiente taxe, dar tot de 30 de ani vedem că nimeni nu este responsabil ...
"Dezordinea intervenită în lumea politică în decembrie a creat un sentiment de neliniște și neîncredere în piață. În comparație cu decembrie anul trecut, vânzările au scăzut, și......
România a avut cel mai mare deficit de încasare a TVA din UE şi în 2022, în pofida progreselor
România a avut cel mai mare deficit de încasare a TVA din UE şi în 2022, în pofida progreselor
Majoritatea statelor membre ale UE au înregistrat progrese semnificative în colectarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) ...
Mecanismul de alertă din UE – Comisia Europeană anunţă bilanţuri aprofundate pentru România şi alte opt ţări în cazul cărora s-au constatat dezechilibre
Mecanismul de alertă din UE – Comisia Europeană anunţă bilanţuri aprofundate pentru România şi alte opt ţări ...
În 2025, vor fi elaborate bilanţuri aprofundate pentru cele nouă state membre în cazul cărora s-au constatat dezechilibre ...
Alfabetizarea în domeniul inteligenţei artificiale, o necesitate crucială – studiu EY
Alfabetizarea în domeniul inteligenţei artificiale, o necesitate crucială – studiu EY
Premisa că studenţii şi angajaţii din Generaţia Z sunt "nativi AI" este o miză riscantă pentru mediul de afaceri şi ...