Poșta Română vrea să închidă toate oficiile poștale. ”Nu sunt profitabile și nu au niciun viitor” – directorul general

Poșta Română vrea ca în următorii ani să închidă toate oficiile poștale pe care le deține, spațiile urmând să fie închiriate, a anunțat, Valentin Ștefan, directorul general al companiei.
Lidia Neagu - lun, 18 nov. 2024, 12:57
Poșta Română vrea să închidă toate oficiile poștale. ”Nu sunt profitabile și nu au niciun viitor” - directorul general

”Vom închide oficiile poștale. Miza pentru care încă le ținem deschise este că totuși încă avem oameni pentru care avem o datorie morală, care și-au dedicat viața Poștei Române. Sunt oamenii care au lucrat 30-40, unii chiar 50 de ani pentru o companie și nu poți sa le spui: «de mâine caută-ți de lucru». Așa că gradual începem sa le închidem, să reducem activitatea în oficiile poștale. O să vă dau un exemplu: vindeam niște timbre pentru Ministerul Justiției care aveau o valoare de 10 bani. Pentru 10 bani, comisionul nostru era de 5%. Nu poți să ai salarii și să fii profitabil când tu faci un maxim de 2 bani din produsul pe care tu îl vinzi. Deci, miza noastră nu este acolo, sigur ne dăunează la reputație, la imagine dar oficiile poștale nu sunt profitabile și nu au niciun viitor. Deci o să le închidem, reducem activitatea, închiriem spații, facem mai mulți bani din închiriere decât din vânzarea de timbre și transformăm compania într-o companie modernă. Poșta are 162 de ani și s-a schimbat de-a lungul timpului și acum cred că e momentul să se schimbe din nou. Ne dorim să avem salarii mai bune, ca salariații sa fie mai relaxați, încercăm să transformăm prin traininguri și pregătire profesională acei salariați care sunt la cursul carierei ca să fie cât mai customer oriented, dar în același timp oficiul poștal nu are niciun viitor și nu avem de gând să îl păstrăm”, a declarat Directorul Poștei, Valentin Ștefan, în cadrul evenimentului European Digital Commerce Summit 2024 organizat de compania VTEX.

Compania Națională Poșta Română este organizată în opt sucursale regionale care coordonează 41 de oficii județene de poștă și Oficiul Poștal Municipal București plus Fabrica de Timbre. În total, deține o rețea de peste 5.000 de subunități poștale la nivel național.

Poşta Română este singura companie de curierat şi servicii poştale din România care ajunge în toate colţurile ţării, fiind principalul furnizor de servicii poştale la nivel naţional.

Poşta Română este unul dintre cei mai mari jucători cu capital de stat de pe piaţa economică naţională şi deserveşte aproximativ 19 milioane de români. În prezent, compania se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (93,52% din pachetul de acţiuni) şi Fondul Proprietatea (6,48%).

Te-ar mai putea interesa și
Metropolitan Life raportează o creștere de aproape 24% a primelor brute subscrise în primele nouă luni din 2024
Metropolitan Life raportează o creștere de aproape 24% a primelor brute subscrise în primele nouă luni din 2024
Compania Metropolitan Life, unul dintre cei mai importanți jucători din piața asigurărilor de viață din România, anunță o creștere de 23,95% a primelor brute subscrise în primele nouă......
Ciolacu: I-am cerut secretarului general al NATO să sprijine suplimentarea şi întărirea prezenţei aliate în România
Ciolacu: I-am cerut secretarului general al NATO să sprijine suplimentarea şi întărirea prezenţei aliate în România
Premierul Marcel Ciolacu a informat, luni, că i-a solicitat secretarului general al NATO, Mark Rutte, să sprijine suplimentarea ...
Suedia și Finlanda își sfătuiesc cetățenii să se pregătească pentru un posibil război
Suedia și Finlanda își sfătuiesc cetățenii să se pregătească pentru un posibil război
Suedia a început luni să le trimită locuitorilor săi aproximativ cinci milioane de broşuri, îndemnându-i să se pregătească ...
Ministerul Finanţelor a respins toate ofertele băncilor pentru emisiunea de obligaţiuni de stat pe 30 de luni, prin care voia să împrumute 700 mil.lei
Ministerul Finanţelor a respins toate ofertele băncilor pentru emisiunea de obligaţiuni de stat pe 30 de luni, prin care ...
Ministerul Finanţelor (MF) a respins, luni, toate ofertele băncilor primite în cadrul licitaţiei pentru o emisiune de ...