Sancţiunea impusă Iran Air presupune îngheţarea activelor companiei, care „îşi va restrânge şi mai mult serviciile aeriene comerciale cu Regatul Unit”, deja afectate de sancţiuni aplicate de autorităţile britanice pe 10 septembrie, a indicat într-un comunicat executivul de la Londra.
Activele companiei naţionale de transport maritim Islamic Republic of Iran Shipping Lines (IRISL) şi ale navei cargou ruseşti PORT OLYA-3 – implicată în transportul de rachete şi drone din 2022 – au fost, de asemenea, îngheţate, ceea ce le va împiedica să opereze pe teritoriul Regatului Unit.
Marea Britanie a sancţionat până în prezent peste 450 de persoane şi 2.100 de entităţi iraniene în virtutea regimului de sancţiuni impus Rusiei, dintre care peste 1.900 au fost sancţionate după invazia rusă în Ucraina din 24 februarie 2022.
Executivul de la Londra a informat despre această ultimă rundă de sancţiuni în contextul în care prim-ministrul ţării, laburistul Keir Starmer, participă la summitul G20 din Brazilia, iar ministrul de externe, David Lammy, prezidează Consiliul de Securitate al ONU, unde va reafirma sprijinul Marii Britanii pentru Kiev.
Sursa foto: Flickr