Romgaz listează prima emisiune de obligaţiuni la BVB

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi Romgaz organizează, marţi, evenimentul de listare a primei emisiuni de obligaţiuni în valoare de 500 de milioane de euro a celui mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România.
AGERPRES - mar, 19 nov. 2024, 09:18
Romgaz listează prima emisiune de obligaţiuni la BVB

Potrivit unui comunicat de presă al BVB, la conferinţă vor participa Adrian Tănase – CEO al BVB, Răzvan Popescu – CEO al Romgaz, Alexandru Petrescu – preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mihai Precup – secretar de stat în Cancelaria prim-ministrului României şi preşedinte al Consiliului Interministerial pentru aplicarea politicii în domeniul ajutorului de stat, şi Daniela Secară – CEO BT Capital Partners & Membru în Consiliul de Administraţie al BVB, scrie Agerpres.

SNGN Romgaz este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacţionare pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti (BVB) şi a Bursei din Londra (LSE). Acţionar principal este Statul român, cu o participaţie de 70%. Compania are o experienţă vastă în domeniul explorării şi producerii de gaze naturale, istoria sa începând acum mai bine de o sută de ani, în anul 1909.

La data de 1 august 2022, Romgaz a devenit acţionarul unic al Romgaz Black Sea Limited (înfiinţată ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited), ca urmare a finalizării tranzacţiei de achiziţie şi transferul tuturor acţiunilor emise de (reprezentând 100% din capitalul social al) ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, care deţine 50% din drepturile dobândite şi din obligaţiile asumate prin Acordul Petrolier pentru zona de apă adâncă a perimetrului offshore XIX Neptun din Marea Neagră.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Bucureștiului A0: UMB a realizat 27% din lucrările la cel mai dificil lot, cu podul peste Lacul Cernica
Autostrada Bucureștiului A0: UMB a realizat 27% din lucrările la cel mai dificil lot, cu podul peste Lacul Cernica
Ritm bun de lucru pe lotul 4 (Pantelimon - Glina) al A0 Nord, anunță marți Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. El estimează că UMB ar putea finaliza cel mai dificil lot din Autostrada......
Danezii de la Eurowind, care instalează acum cele mai mari turbine eoliene din România, au un portofoliu impresionant de proiecte la noi în țară, peste 7.000 MW
Danezii de la Eurowind, care instalează acum cele mai mari turbine eoliene din România, au un portofoliu impresionant de ...
Dezvoltatorul și operatorul danez de proiecte de energie eoliană, fotovoltaică și hibride Eurowind Energy, care construiește ...
ROBOR a crescut la 5,59% pe an, indicele IRCC e de 5,99%
ROBOR a crescut la 5,59% pe an, indicele IRCC e de 5,99%
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Startup-ul de curierat rapid BeeFast primeşte o nouă finanţare în valoare de 450.000 dolari pentru extinderea internaţională şi dezvoltarea platformei
Startup-ul de curierat rapid BeeFast primeşte o nouă finanţare în valoare de 450.000 dolari pentru extinderea internaţională ...
BeeFast, startup-ul tech românesc specializat în soluții pentru managementul livrărilor instant, anunță accesarea unei ...