Trenuri noi în România: Când vor sosi următoarele rame de la Alstom și pe ce rute vor circula

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a transmis graficul livrărilor celorlalte 36 de trenuri Alstom cumpărate de statul român prin ARF. Primul din comanda de 37 de trenuri a efectuat miercuri prima cursă cu pasageri pe ruta București - Brașov, ajungând la timp în orașul din Ardeal.
Anemona Andone - mie, 20 nov. 2024, 13:11
Trenuri noi în România: Când vor sosi următoarele rame de la Alstom și pe ce rute vor circula

tren

„Următoarea garnitură de tren urmează să vină în luna decembrie”, a spus șeful Transporturilor, după cursa cu trenul nou, cumpărat de statul român de la Alstom. Cel mai probabil, următoarea ramă va putea intra în circulație cu călători de anul viitor.

„Prima dintre ele va intra tot pe acest traseu, spre Brașov. Următoarele, spre Constanța și spre Craiova. Cu cât sosesc mai multe, vom merge și spre destinații mai îndepărtate, cum ar fi Timișoara”, a menționat șeful Transporturilor.

În ceea ce privește livrarea celorlalte rame din comanda de 37 de trenuri de la Alstom, Grindeanu a estimat că vor ajunge până în ianuarie 2026. Alături de acesta se afla și directorul general al Alstom Transport România, Gabriel Stanciu, dar și premierul Marcel Ciolacu.

 

Primul tren nou achiziționat de Ministerul Transporturilor (prin ARF), în ultimii 22 de ani, circulă de astăzi pe ruta București-Brașov, a transmis Grindeanu și pe Facebook.

tren
Noul tren electric poate circula cu o viteză maximă de 160 km/h și are o capacitate de 55 locuri la clasa întâi, 294 de locuri la clasa a doua și 2 locuri destinate persoanelor cu mobilitate redusă.

Acesta a fost achiziționat, împreună cu alte 36 trenuri, în baza unui contract în valoare de 1,7 miliarde lei (fără TVA), finanțat prin Programul Transport 2021-2027.

Pe ce rute vor circula trenurile noi de la Alstom

Până în 2026, urmează să vină în România, gradual, și celelalte trenuri care vor deservi mai multe rute:

– București-Suceava
– București-Iași, via Pașcani
– București-Constanța
– București-Timișoara via Brașov, Arad
– București-Craiova
– București-Arad, via Craiova, Orșova
– București-Petroșani-Deva
– București-Cluj-Napoca
– București-Brașov
– Brașov-Cluj-Napoca, via Deda
– Cluj-Napoca-Timișoara, via Deva, Arad
– București-Galați
– Cluj-Napoca- Iași.

tren

Trenul pus astăzi în circulație este și primul tren electric achiziționat de MTI în ultimii 35 de ani. Ultimele trenurile cumpărate sunt cele cunoscute sub denumirea “Săgeata Albastră”, achiziționate în anii 2002-2003, și care sunt propulsate cu motoare diesel.

În prezent, sunt în derulare alte 4 contracte pentru achiziționarea a încă 82 trenuri noi, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență și prin Fondul pentru Modernizare.

Astfel, toate cele 5 contracte prevăd inclusiv achiziționarea suplimentară a încă 9 trenuri (prin act adițional).

În plus, sunt în pregătire licitații pentru achiziționarea a încă 58 de trenuri electrice noi și 12 trenuri cu hidrogen, mai spune Grindeanu.

Potrivit lui, în următorii patru ani, România va beneficia practic de un total de 189 de trenuri electrice noi, la care se vor adăuga 39 locomotive noi, dar și 75 de locomotive și 139 vagoane modernizate.

„Vom acoperi astfel rute de lung și de scurt parcurs pe tot teritoriul național, ceea ce va contribui la o dezvoltare mai eficientă a economiei României”, a  conchis șeful Transporturilor.

Te-ar mai putea interesa și
Americanii de la Lockheed Martin şi compania românească Sinteza vor construi o fabrică de baterii GridStar Flow la Oradea
Americanii de la Lockheed Martin şi compania românească Sinteza vor construi o fabrică de baterii GridStar Flow la Oradea
Lockheed Martin şi compania românească Sinteza S.A. au semnat, miercuri, o scrisoare de intenţie în vederea construcţiei la Oradea a unei fabrici de baterii GridStar Flow, cu zero emisii de......
Zilele de glorie ale industriei de lux ar putea apune după ce Trump își preia mandatul. Cât vor mai străluci brandurile după aplicarea taxelor?
Zilele de glorie ale industriei de lux ar putea apune după ce Trump își preia mandatul. Cât vor mai străluci brandurile ...
China a fost un jucător important pentru mărcile de lux timp de decenii, însă zilele de glorie pentru unele branduri ...
Marcel Boloş – desemnat interimar la Ministerul Dezvoltării, după ce Adrian Veştea a demisionat
Marcel Boloş – desemnat interimar la Ministerul Dezvoltării, după ce Adrian Veştea a demisionat
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul prin care se ia act de demisia lui Adrian-Ioan Veştea din funcţia ...
BEI acordă Delgaz Grid un credit de 200 mil. euro pentru modernizarea rețelei. Proiectul CARMEN avansează
BEI acordă Delgaz Grid un credit de 200 mil. euro pentru modernizarea rețelei. Proiectul CARMEN avansează
Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă un împrumut de 200 de milioane de euro distribuitorului român de energie ...