Rusia: Noua bază americană din Polonia creşte nivelul pericolului nuclear

Ministerul de Externe al Federaţiei Ruse a transmis joi că noua bază de apărare antirachetă a SUA din nordul Poloniei va duce la o creştere a nivelului general de pericol nuclear şi se află pe o listă de ţinte a Rusiei pentru o posibilă distrugere, dacă este necesar, informează Reuters.
AGERPRES - joi, 21 nov. 2024, 14:13
Rusia: Noua bază americană din Polonia creşte nivelul pericolului nuclear

„Având în vedere natura şi nivelul ameninţărilor reprezentate de astfel de instalaţii militare occidentale, baza de apărare antirachetă din Polonia a fost adăugată de mult timp pe lista ţintelor prioritare pentru o posibilă distrugere, care, dacă este necesar, pot fi executate cu o gamă largă de arme avansate”, a insistat Zaharova.

Baza de apărare aeriană, situată în oraşul Redzikowo, lângă coasta Mării Baltice, parte a unui scut antirachetă NATO mai amplu, a fost inaugurată la 13 noiembrie, scrie Agerpres.

„Sincer, acesta este un nou pas provocator într-o serie de acţiuni profund destabilizatoare ale americanilor şi aliaţilor lor din Alianţa Nord-Atlantică în sfera strategică”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova. „Acest lucru duce la subminarea stabilităţii strategice, la creşterea riscurilor strategice şi, ca urmare, la o creştere a nivelului general de pericol nuclear”.

Baza americană de la Redzikowo face parte dintr-un scut antirachetă mai amplu al NATO, numit „Aegis Ashore”, despre care alianţa spune că poate intercepta rachete balistice cu rază scurtă şi medie de acţiune.

Scutul antirachetă NATO include situri în Polonia şi România, precum şi distrugătoare ale marinei americane desfăşurate la o bază navală din Spania şi un radar de avertizare timpurie amplasat în Turcia, potrivit NATO.

Purtătorul de cuvânt al MAE polonez, Pawel Wronski, a reacţionat la declaraţiile Mariei Zaharova, afirmând că nu există rachete nucleare la baza Redzikowo, care are scop defensiv, nu ofensiv.

„Asemenea ameninţări vor servi cu siguranţă drept argument pentru întărirea apărării antiaeriene a Poloniei şi a NATO şi ar trebui luate în considerare şi de Statele Unite”, a adăugat oficialul polonez.

Te-ar mai putea interesa și
Simtel intră și pe piața de furnizare de gaze
Simtel intră și pe piața de furnizare de gaze
Firma de furnizare de energie electrică din cadrul grupului românesc Simtel Team urmează să primească și licența de furnizare de gaze naturale....
Peste 1,6 milioane de europeni riscă să își piardă locul de muncă. În România, falimentele merg pe bandă rulantă
Peste 1,6 milioane de europeni riscă să își piardă locul de muncă. În România, falimentele merg pe bandă rulantă
După ani cu evoluții sub așteptările aferente unor scenarii de bază, avansul numărului insolvențelor din România ...
Şeful UniCredit exclude mutarea sediului central în Germania, în cazul unui acord cu Commerzbank
Şeful UniCredit exclude mutarea sediului central în Germania, în cazul unui acord cu Commerzbank
Directorul general al UniCredit SpA, Andrea Orcel, a exclus mutarea sediului central al băncii în Germania, dacă va achiziţiona ...
Calea ferată Brașov – Predeal: Cum arată traseul montan din cabina „Săgeții Roșii”, cel mai nou tren din România
Calea ferată Brașov – Predeal: Cum arată traseul montan din cabina „Săgeții Roșii”, cel mai nou tren ...
Ștefan Roșeanu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), a postat duminică imagini din cabina celui ...