Auchan și Cora, actualmente parte din Carrefour, vinovate că au fixat cu furnizorii prețurile la raft. Instanța a menținut amenzile date de Consiliul Concurenței în 2019

Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv că retailerii Auchan, Cora România și patru dintre furnizorii acestora, amendați de Consiliul Concurenței pentru fixarea prețurilor de raft, au încălcat regulile de concurență.
Alina Stanciu - joi, 21 nov. 2024, 16:24
Auchan și Cora, actualmente parte din Carrefour, vinovate că au fixat cu furnizorii prețurile la raft. Instanța a menținut amenzile date de Consiliul Concurenței în 2019

Autoritatea de concurență a sancționat, în anul 2019, retailerii Auchan, Carrefour, Cora Romania (Hypermarche S.A.) și furnizorii Quadrant-Amroq Beverages, Star Foods EM, Strauss România şi Nelson Prod cu amenzi în valoare totală de circa 87,713 milioane lei (18,8 milioane euro), pentru fixarea prețurilor de raft în cadrul promoțiilor desfășurate de retaileri.

Consiliul Concurenţei a constatat că în anumite cazuri preţurile de vânzare la raft nu se stabileau conform regulilor de piaţă prin raportul dintre cerere şi ofertă, ci furnizorul şi retailerul stabileau un preţ fix sau minim pentru revânzarea produselor către consumatorii finali, generând preţuri mai mari pentru aceștia.

Cora și Auchan au contestat decizia de sancționare, dar atât prima instanță, Curtea de Apel, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) au respins acțiunile companiilor ca fiind neîntemeiate, respectiv nefondate. În același timp, Cora a solicitat și suspendarea plății amenzii până la finalizarea procesului pe fond, dar instanța a respins cererea companiei.

Carrefour România, care a preluat Cora în 2023, a recunoscut fapta și, ca urmare, nu a contestat decizia autorității de concurență.

În cazul furnizorilor Star Foods EM și Strauss România, ICCJ a menținut deciziile de sancționare, iar în cazul Quadrant Amroq Beverages SRL, a confirmat încălcarea legii concurenței, dar a redus amenda la 4,2 milioane lei, de la 5,9 milioane lei. Referitor la Nelson Prod, Curtea de Apel București a menținut decizia autorității de concurență, iar compania nu a făcut recurs.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...