SUA impun sancțiuni împotriva a 50 de bănci rusești, pentru a le limita accesul la sistemul financiar internațional

Executivul american a anunţat joi o serie de sancţiuni ce vizează circa 50 de bănci ruseşti pentru a limita "accesul la sistemul financiar internaţional" şi a reduce finanţarea efortului de război al Moscovei în Ucraina, relatează AFP şi Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - joi, 21 nov. 2024, 19:38
SUA impun sancțiuni împotriva a 50 de bănci rusești, pentru a le limita accesul la sistemul financiar internațional

Aceste sancţiuni, care vizează în special braţul financiar al gigantului Gazprom, Gazprombank, vizează şi circa 40 de birouri de înregistrare financiară şi 15 manageri ai unor instituţii financiare ruseşti.

Sancţiunile prevăd îngheţarea activelor deţinute direct sau indirect de entităţile sau persoanele vizate din SUA, precum şi interdicţia ca oricare companie sau cetăţean american să facă comerţ cu persoanele sau companiile vizate, cu riscul de a fi la rândul lor sancţionaţi.

Washingtonul a impus, astfel, noi sancţiuni împotriva băncii ruseşti Gazprombank, a anunţat joi Departamentul Trezoreriei al SUA. Decizia scoate efectiv Gazprombank – una dintre cele mai mari bănci din Rusia – din sistemul bancar al SUA, interzice comerţul cu cetăţenii sau companiile americane şi îngheaţă activele sale din SUA, relatează Reuters.

„Această decizie va face mai dificil pentru Kremlin să evite sancţiunile americane pentru a-şi finanţa şi echipa armata”, a declarat secretarul Trezoreriei, Janet Yellen, într-un comunicat.

„Vom continua să luăm măsuri împotriva oricărui canal de finanţare pe care Rusia îl poate folosi pentru a-şi susţine războiul ilegal şi neprovocat din Ucraina”, a adăugat ea.

Sancţiunile privesc Gazprombank, dar şi toate filialele sale din străinătate, instalate în Luxemburg, Hong Kong, Elveţia, Cipru şi Africa de Sud.

Ele vizează, de asemenea, peste 50 de unităţi bancare mici sau mijlocii pe care Moscova este suspectată că le foloseşte pentru a-şi canaliza plăţile pentru echipamente şi tehnologii pe care Rusia le achiziţionează.

Biroul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) a emis, de asemenea, o alertă pentru unităţile străine care ar fi tentate să se alăture Sistemului rus de transfer de mesaje financiare (SPFS), creat după ce instituţiilor financiare ruseşti li s-a interzis utilizarea sistemului internaţional SWIFT.

OFAC avertizează că „orice instituţie financiară străină care s-a alăturat sau doreşte să se alăture SPFS ar putea fi desemnată că funcţionează sau a funcţionat în cadrul sistemului financiar rus” şi, prin urmare, ar putea fi vizată de sancţiuni.

Printre persoanele afectate de sancţiuni, acestea au fost extinse la mai mulţi membri ai Băncii Centrale Ruse, precum şi la managerii ruşi ai instituţiilor financiare cu sediul în Shanghai şi New Delhi.

Persoanelor vizate li se interzice, de asemenea, intrarea pe teritoriul american.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările climatice COP29 de la Baku, după publicarea unui proiect ce a fost......
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...