Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro

Autonom Services S.A. a realizat cu succes cea de-a treia emisiune de obligaţiuni în cadrul unui plasament privat în valoare de 30 de milioane de euro.
AGERPRES - vin, 22 nov. 2024, 21:03
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro

Conform unui comunicat remis vineri către AGERPRES, obligaţiunile au o maturitate de cinci ani, cu un cupon de 6,14% plătibil anual, şi urmează să fie listate pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti.

„Prin această emisiune de obligaţiuni, ne reafirmăm angajamentul de a dezvolta o afacere responsabilă, orientată către performanţă şi sustenabilitate pe termen lung. Alături de partenerii noştri de la BRD, am venit din nou în piaţa de capital, cu un produs atractiv pentru investitorii preocupaţi atât de randamentul investiţional, cât şi de impactul societal al acestor investiţii. Calibrul si diversitatea investitorilor prezenţi în această rundă de finanţare confirmă viziunea noastră de business sănătos şi incluziv”, a declarat Dan Ştefan, co-acţionar şi fondator al Grupului Autonom International, din care face parte Autonom Services SA, citat în comunicatul transmis de BRD.

Emisiunea de obligaţiuni a generat interes din partea investitorilor instituţionali majori precum bănci comerciale şi instituţii financiare internaţionale, fiind dedicată exclusiv investitorilor profesionali şi contrapărţilor eligibile. Noua emisiune de obligaţiuni este corelată cu obiectivele de sustenabilitate asumate de companie. Acestea se referă la reducerea mediei emisiilor de carbon ale flotei operaţionale de autoturisme cu 30% până în 2028 şi cu 55% până în 2030, precum şi la susţinerea diversităţii în echipele de management ale Autonom Services, prin ţintirea unei reprezentări feminine de 46% până în 2030.

Plasamentul privat a fost intermediat de BRD Groupe Societe Generale, în calitate de coordonator unic al tranzacţiei, şi de BT Capital Parteners – entitatea de investment banking şi pieţe de capital a Grupului Financiar Banca Transilvania, în calitate de manager.

„Ne bucurăm că am avut din nou ocazia să lucrăm împreună cu echipa lui Marius şi Dan la o nouă emisiune importantă de obligaţiuni a Autonom Services S.A. Succesul său ne consolidează încrederea că vor fi lansate la BVB tot mai multe emisiuni de obligaţiuni corporative ale companiilor antreprenoriale importante din România”, a spus Irina Neacşu, directorul executiv al Direcţiei Corporate Finance din cadrul BRD Groupe Societe Generale.

Asistenţa juridică a fost acordată de casa de avocatură RTPR Allen & Overy.

Autonom Services S.A. şi-a consolidat de-a lungul ultimilor ani poziţia de furnizor strategic de infrastructură de mobilitate în România, fiind cel mai important jucător independent cu capital românesc de pe pieţele de leasing operaţional auto şi rent-a-car din România. Societatea dispune de o reţea naţională de 52 de localizate în 38 de oraşe din România.

BRD Groupe Societe Generale operează o reţea de 388 de unităţi. Activele totale ale băncii, la sfârşitul lunii septembrie 2024, se ridicau la 84 de miliarde de  lei. BRD face parte din Grupul Societe Generale, unul dintre cele mai importante grupuri de servicii financiare din Europa şi un jucător important în economie de peste 160 de ani. Grupul are 126.000 de angajaţi în 65 de ţări şi 25 de milioane de clienţi în întreaga lume şi este construit pe trei linii de business complementare: retail Banking în Franţa, Global banking şi soluţii pentru investitori, Retail banking internaţional, mobilitate şi leasing.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria prelucrătoare, precum fabrici noi, extinderea capacităţilor de......
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul Funky Citizens în acest demers
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul ...
TikTok anunță că își reafirmă angajamentul, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, ...