Chişinăul şi Londra vor purta negocieri pentru liberalizarea regimului de vize

Autorităţile de la Chişinău vor purta discuţii cu cele britanice în privinţa liberalizării regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni, după ce, săptămâna trecută, acesta a fost liberalizat pentru celelalte state membre ale UE şi/sau ale Spaţiului Schengen (cu excepţia Marii Britanii şi Irlandei), au anunţat luni şefii diplomaţiilor celor două state, Natalia Gherman şi, respectiv, William Hague.
Economica.net - lun, 05 mai 2014, 15:28
Chişinăul şi Londra vor purta negocieri pentru liberalizarea regimului de vize

‘Ne-am referit la necesitatea sporirii mobilităţii cetăţenilor, având în vedere că cetăţenii moldoveni beneficiază de regim fără vize în UE. Pentru Marea Britanie avem în continuare nevoie de vize, dar a venit etapa când putem discuta despre facilităţi privind mobilitatea sporită. Există disponibilitatea de a discuta acest subiect’, a declarat Natalia Gherman, într-o conferinţă de presă prilejuită de vizita lui William Hague la Chişinău.

Şeful diplomaţiei britanice a arătat că ţara să este dispusă să discute în privinţa acestei chestiuni. ‘Cu vizele avem aranjamentele noastre pe care le revizuim în mod regulat. Am luat notă de această solicitare şi probabil o să efectuăm nişte modificări în aranjamentele noastre’, a declarat acesta.

Totodată, William Hague a exprimat sprijinul Londrei pentru continuarea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova, accentuând că aceasta, alături de alte state europene, are dreptul de a deveni membru al UE. ‘Noi susţinem foarte puternic procesul de extindere. Nu suntem reticenţi faţă de procesul de extindere. Există câteva ţări candidate şi noi susţinem aceste ţări candidate şi extinderea viitoare a UE. Dar noi cu toţii trebuie să înţelegem că este vorba de un proces îndelungat’, a declarat ministrul britanic al afacerilor externe, accentuând că deocamdată Republica Moldova trebuie să se concentreze pe implementarea Acordului de asociere cu UE şi a celui de liber schimb care urmează să fie semnate în prima jumătate a acestui an.

Totodată, referindu-se la situaţia regională, Hague a declarat că Londra consideră că statele trebuie să-şi decidă singure viitorul şi se opune oricăror presiuni din exterior şi încălcarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale atât ale Republicii Moldova, cât şi ale altor state din regiune.

 

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...