Cartel Alfa: producția industrială din România rămâne sub nivelul anterior pandemiei. Susținerea publică e fragmentată și fără continuitate

România se află într-un moment critic, în care producţia industrială rămâne mult sub nivelul de dinaintea pandemiei, iar politicile publice pentru sprijinirea sectorului industrial sunt fragmentate şi lipsite de continuitate, susţin reprezentanţii Confederaţiei Naţionale Sindicale - CNS "Cartel ALFA".
AGERPRES - vin, 29 nov. 2024, 07:30
Cartel Alfa: producția industrială din România rămâne sub nivelul anterior pandemiei. Susținerea publică e fragmentată și fără continuitate

„Soluţia stă în asumarea unei politici industriale coerente şi strategice, care să prioritizeze investiţiile publice, aşa cum a demonstrat succesul Planului NewGenerationEU. În contextul european, îndatorarea colectivă a statelor membre a fost un mecanism esenţial pentru redresarea economică. Similar, România trebuie să sprijine extinderea acestui model pentru a stimula competitivitatea industrială. Îndatorarea comună ar oferi acces la capital pentru proiecte industriale strategice şi ar poziţiona ţara ca lider regional, reducând dependenţa de importuri şi revitalizând locurile de muncă”, se arată într-un comunicat al organizaţiei sindicale semnat de preşedintele CNS Cartel Alfa, semnat de Bogdan-Iuliu Hossu.

Acesta menţionează că fără o legislaţie a muncii puternică, fără o viziune de ansamblu privind dezvoltarea economică pe termen lung, dar şi fără menţinerea valorilor democratice şi pro-Europene, „România riscă să se afunde într-o beznă completă”.

Potrivit sursei citate, promisiunile electorale şi strategiile industriale schimbate frecvent nu fac decât să perpetueze stagnarea şi de aceea este nevoie de o abordare integrată, bazată pe: crearea unei politici industriale clare şi durabile. „Aceasta trebuie să se concentreze pe industrii strategice, cum este sectorul metalurgic, aflat acum într-o situaţie critică”, se menţionează în comunicat.

De asemenea, este nevoie de mobilizarea resurselor publice pentru investiţii strategice, deoarece acestea nu doar creează locuri de muncă, dar oferă şi stabilitate şi competitivitate pe termen lung. Acestea trebuie corelate cu stimularea negocierilor colective şi creşterea bunăstării lucrătorilor.

CNS Cartel Alfa precizează că împreună cu alte state membre UE, România trebuie să susţină împrumuturile colective pentru a limita presiunile financiare asupra statului şi a facilita o creştere industrială sustenabilă.

Nu în ultimul rând, organizaţia sindicală propune combaterea austerităţii şi a discursului bazat pe frica îndatorării.

„În locul tăierilor bugetare, guvernul trebuie să se concentreze pe creşterea veniturilor prin colectare fiscală eficientă şi investiţii strategice.
Frica de datorie publică nu trebuie să fie un obstacol pentru renaşterea economică. Revitalizarea industriei româneşti nu poate fi realizată prin soluţii temporare sau prin imitarea strategiilor anterioare. Este nevoie de curaj politic, viziune şi implicare reală în sprijinirea sectoarelor strategice. Doar printr-un angajament solid faţă de o politică industrială naţională şi europeană putem asigura un viitor economic competitiv”, mai arată ogdan-Iuliu Hossu.

Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” a luat fiinţă în 1990 pentru a oferi lucrătorilor români o reprezentare reală şi democratică. Confederaţia este reprezentativă la nivel naţional, reuneşte 38 de federaţii sindicale la nivel de sector şi coordonează activitatea a 42 de filiale teritoriale, interprofesionale.

Te-ar mai putea interesa și
Criză Georgia – Emisarul Uniunii Europene: Îngheţarea negocierilor cu UE de către guvernul de la Tbilisi nu reprezintă voinţa poporului
Criză Georgia – Emisarul Uniunii Europene: Îngheţarea negocierilor cu UE de către guvernul de la Tbilisi nu reprezintă ...
Ambasadorul Uniunii Europene în Georgia, Pawel Herczynski, a deplâns vineri decizia luată cu o zi în urmă de guvernul de la Tbilisi de a îngheţa negocierile pentru aderarea ţării la UE......
Turcia este din nou în recesiune din cauza dobânzilor mari
Turcia este din nou în recesiune din cauza dobânzilor mari
Economia Turciei a înregistrat o contracţie de 0,2% în trimestrul al treilea comparativ cu trimestrul precedent, acesta ...
Un acord de a nu face greve la Volkswagen se încheie pe 30 noiembrie. Din 1 decembrie, acestea vor porni
Un acord de a nu face greve la Volkswagen se încheie pe 30 noiembrie. Din 1 decembrie, acestea vor porni
Grevele plănuite de angajații Volkswagende la începutul lunii decembrie sunt „posibile și, de asemenea, necesare”, ...
Companiile de distribuție ale grupului PPC fuzionează sub denumirea Rețele Electrice România
Companiile de distribuție ale grupului PPC fuzionează sub denumirea Rețele Electrice România
Companiile de distribuție a energiei electrice Rețele Electrice Muntenia, Rețele Electrice Dobrogea și Rețele Electrice ...